SHARE

Ceva mai ridicol decât „ancheta” spargerii de la Castelul Corvinilor nu am mai văzut de o vreme. A început prost… Când am ajuns în curtea castelului, a doua zi, șeful firmei de pază, care firmă cică a tot păzit comoara din castel până a furat-o hoțul, ne-a zis să ne dăm la o parte că suntem în perimetrul unei infracțiuni. Noi doar voiam să stăm la umbră, la vreo 200 de metri de „locul faptei”. Apoi a urmat ancheta – hoțul a fost capturat pentru că și-a rupt piciorul sărind din Turnul Castelului ca Spiderman fără ațe, dar nu le-a turnat nimic anchetatorilor despre soarta banilor dispăruți. Omul a și fost ascuns de ochii lumii. Restul anchetei e „învăluit” în mister, pe motiv că se fac cercetări la greu… Chiar și amenda primită de primărie de la Poliție ar fi fost un secret de stat. Se întâmplă lucrurile astea stupide din mai multe motive, cel mai bun dintre ele fiind acela că, în , Castelul este o mină de bani, iar unde sunt bani mulți și control mai puțin sunt și scandaluri, probleme, chestii de imagine etc.

Related Posts: