SHARE

În anii petrecuți în presa din am observat în nenumărate detalii declinul ei. Am văzut o mulțime de jurnaliști dezamăgiți… De fapt, optimismul nu este o calitate specifică lor. În ultimii ani, mulți dintre foștii mei colegi de „breaslă” au renunțat la joburile lor, fugind cu gândul să nu se mai întoarcă vreodată. Alții sunt pe picior de plecare. Cei mai norocoși, față de liniștea căutată, au reușit să își găsească de lucru prin instituțiile publice. Statul oferă măcar mai multă siguranță decât orice fel de publicație.

Cei rămași „pe baricadele presei” nu sunt nici eroi, dar nici mai proști decât cei care au profitat de ocazie. Unii s-au descurcat – o calitate tipică jurnalismului. S-au adaptat noilor „standarde” implementate treptat în mass-media locală. Un trend al accesibilității a transformat-o însă într-o subțire, unde articolele de calitate au ajuns pe cale de dispariție. O care, din păcate, funcționează deseori doar cu știrile gata culese de pe Net și îndesate în site-urile ziarelor, cu comunicatele instituțiilor și declarațiile politicienilor, luate ca atare și „făcute” știri. Căci… unde mai găsești jurnaliști să alerge, la propriu, după subiecte, părăsind confortul biroului din redacție? Unii nu mai sunt în stare nici să dea un telefon să verifice dacă aberațiile unor politicieni sau șefi de instituții pot fi luate de bune. Unde mai vezi ziariști care își prețuiesc munca în funcție de calitatea scrierii lor ori de efortul depus în documentarea unui subiect și nu în funcție de numărul de știri procesate și de cel al afișărilor lor? Unde-s reporterii care se trezesc cu fluturi în stomac (nu din cauza foamei), în speranța găsirii unui subiect bun? Cine mai trăiește acum în presa locală cu stress-ul și tristețea că nu a dat vreun subiect bun într-o zi? Sunt tot mai puțini.

Hunedoara nu este Timișoara, Cluj sau Iași unde există facultăți de jurnalism sau de litere – nu că ar avea cine știe ce utilitate, dar măcar îi adună pe cei care s-au visat cândva jurnaliști. Nici biblioteci nu prea sunt în județ. Așa că, deseori și mai ales în ultimii ani, noii angajați în presa locală au fost luați pur și simplu de pe stradă. Unora li s-au pus camere video în mână, au primit o scurtă instrucție, dacă nu o aveau pe cea de la filmarea nunților și botezurilor, și s-au pus pe făcut știri. Alții s-au vrut reporteri, dar au dat de greu de la început, nu în fața vitregiilor meseriei, ci încercând să scrie. Căci dacă îți poți număra pe degete cărțile citite într-o viață, nu vei putea scrie corect și bine două – trei rânduri dintr-o știre. O poți copia de la alții, în cel mai bun caz, dar la ce folos. De fapt, care e utilitatea unei meserii făcute din copy-paste, în afara salariului primit. Căci timpul pierdut luând știri de pe Net și transformându-le chiar și în așa-zise breaking-news-uri nu îl mai poți aduce înapoi.

În griul presei rărită în calitate, creativitate și în forță de muncă au rămas, totuși, ca niște picături de culoare, și oameni care impresionează prin onoarea lor, care scriu cu drag de adevăr și de cititori. Cine știe ce-i în sufletul lor – dacă o fi așteptând doar să iasă la pensie din amăgitoarea presă ori doar continuă cum s-au învățat, sperând la vremuri mai bune.

Related Posts: