SHARE

Trec șiruri de camioane încărcate cu lemne pe bulevard, remorci greoaie și muncite, coborâte din Ținutul Pădurenilor. Am fost în Ținutul Pădurenilor, în satele aproape pustii, cu bătrâni singuri, înconjurate încă de păduri. De la casele lor, pe vremea asta se tot aud ecourile drujbelor, parcă din locuri străine de lumea lor. Și totuși apropiate. Ecourile pădurilor tăiate cu lăcomie îi rănesc și-i nedreptățesc. Se tem oamenii că, și e aparent ciudat, vor rămâne fără lemne de foc în iarna asta. Își drămuiesc surcelele și își numără parii din gard, căci dacă iarna va fi grea și lungă or să rabde frigul. Au grijă să nu deschidă prea des ușile cămăruțelor, să țină astfel cât mai mult de butucii așezați cu grijă lângă sobele vechi. Pădurile întinse din jurul acestor cătune o iau la vale spre alte zări, neimaginate de ei. Sunt făcute bucăți și duse cu totul în depozite uriașe, gestionate de tot felul de afaceriști îmbogățiți peste noapte, care în câțiva ani au ajuns „de la zero”, la munți de lemne și flote de camioane și utilaje. Marfa „lor” ajunge apoi mai departe, în locuri străine, unde oamenii nu își permit să-și taie pădurile lor, cât timp li se oferă ale noastre. Aproape nimic nu li se mai întoarce necăjiților din satele de munte și pădure. Căci „afacerile sunt afaceri” și n-au fost pentru ei. Au ajuns „pădurenii” ca nici casele să nu și le mai facă de lemn, cum tot le-au ridicat și le-au însuflețit de secole, căci lemnul le e prea scump, iar șindrila e un lux. Noile case tradiționale sunt din BCA și au acoperișuri de tablă.

Related Posts:

SHARE
Articolul precedentPe avarii
Articolul următorMartirii
http://vipdeva.ro/