SHARE

Bubuiturile de pe halda de zgură, apoi praful ruginiu aşternut peste , peste noi. Cerul roşiatic, sirenele şi mirosul de cocs care ne făcea să exclamăm, de pe şoseaua Peştişului, “se simte că am intrat în ”. Sunt cele mai vechi pe care le am despre . Privind însă în urmă, imaginea neprietenoasă de atunci a colosului industrial pare, cu toate problemele ecologice cu care fusese înzestrat, mult mai plăcută decât a celei care a rămas după jafurile din ultimii ani. Parcă am trăit un război crunt, în care combinatul a fost ţinta bombardamentelor. O mulţime de oameni au profitat, ce-i drept, de pe urma prăbuşirii acestuia: unii cât să îşi asigure traiul tihnit pentru câteva vieţi de acum încolo, alţii poate să trăiască în iluzia tunurilor date, iar cei mai mulţi dintre ei, cei din urmă, să zicem că doar au găsit în ea un mijloc de supravieţuire. Hunedoara a avut însă doar de pierdut.
În oraş, nostalgia şi furia înăbuşită de neputinţă au ajuns sentimente comune pentru tot mai mulţi dintre localnicii a căror viaţă a fost legată de combinat.  Situaţia ar fi stat altfel dacă ruinele, pustiul şi dărâmăturile întinse acum pe zeci de hectare şi vizibile din toate unghere Hunedoarei ar fi fost înlocuite, în ultimii ani, de ceva. Orice, doar să ştim că am fost în stare să reconstruim, că mai putem astfel crede într-un al oraşului. [nggallery id=10] ALTE POZE DIN ISTORIA COMBINATULUI, AICI!

VEZI ŞI:
MOVIE: Aproape de soare. Imagini inedite din trecutul Hunedoarei

Related Posts: