SHARE

Primele luni ale anului 2018 nu au adus desfășurarea de forțe anunțată de autoritățile locale și de politicienii din orașele Hunedoarei, care promiteau anul trecut șantiere peste șantiere și proiecte noi și vizibile. Au adus mai degrabă vești proaste și scandaluri, care au făcut tot mai mulți localnici să se îndoiască de competențele „clasei politice locale” și să privească dezamăgiți spre viitorul orașelor lor.

Câteva lucruri bune s-au întâmplat totuși în în această perioadă. Unul dintre ele a fost, din perspectiva cel puțin a celor care nu lucrează la stat, reducerea numărului de angajați ai primăriei. Peste 100 din cei 900 de salariați ai municipalității trebuie să își găsească alte locuri de muncă. E o situație tristă pentru ei pe termen scurt, căci în Deva, Hunedoara și celelalte orașe ale județului joburile nu stau tocmai agățate pe garduri așteptându-și mușterii să le ia în primire. Iar faptul că au lucrat în primărie nu e tocmai un avantaj. Pe termen lung soluția e acceptabilă în condițiile în care, oricât de comode ar părea, fie și plătite prost, prea multe locuri de muncă într-o instituție publică pot aduce deservicii comunității.

<

Cu timpul vom afla dacă 800 de angajați la Primăria Deva pot fi mai eficienți decât 900. Părerea mea e că pot fi. În mediul privat se poate: aici angajații reușesc, adesea obligați de împrejurări, să preia sarcini dintre cele mai diverse și să le ducă la bun sfârșit. Cel mai la îndemână exemplu este lucrul în presă, unde aceiași oameni trebuie să documenteze subiecte, să scrie articolele, să fotografieze și să filmeze, să editeze textele și clipurile, să cunoască programele de calculator și versiunile on-line ale ziarelor și să își și promoveze materialele. Și toate acestea într-un timp cât mai rapid. Dar exemple de acest fel sunt numeroase, în toate domeniile, în mediul privat.

Un banc despre polițiști arată modul în care se petrec lucrurile uneori în instituțiile publice: „De câți polițiști este nevoie pentru a schimba un bec? Răspuns: De cinci: unul stă pe masă și pune becul în dulie, și patru învârt masa pentru a-l înșuruba”. Mulți dintre salariații bugetari s-ar putea simți ofensați de o astfel de comparație. Sunt oamenii care muncesc adesea pe salarii mici, nevoiți să accepte incompetența sau lipsa de interes a unor șefi sau colegi și nedreptățile cu care sunt răsplătiți în comparație cu ei.

Related Posts: