SHARE

„Dacă aveţi de gând să le vizitaţi vreodată, vă vom aştepta în maşină”, relatează bizarbin.com. Castelul Corvinilor este descris astfel: „Unii spun că Hunedoara este castelul cel mai înfricoşător din Europa. Nu doar acum, ci şi în trecut, înainte ca legendarul Vlad Ţepeş să se fi născut. Cele mai multe castele din zonă au fost distruse, nu şi Castelul Corvinilor, deşi invadatorii s-au apropiat de el. Înalt de peste 13 etaje, Castelul Hunedoarei nu este doar o construcţie intimidantă, ci, de asemenea, un loc unde s-au petrecut evenimente foarte îngrijorătoare”… La intrarea în curtea Castelului Corvinilor, scriu autorii reportajului, veţi observa imediat o fântână cu adâncimea de peste 30 de metri. Conform legendei, această fântână a fost săpată de doisprezece prizonieri turci, cărora li s-a promis eliberarea în cazul în care vor da de apă. După 15 ani de muncă au terminat de săpat fântâna, dar răpitorii lor nu şi-au mai ţinut promisiunea şi le-au tocat capetele. Se spune că inscripţia lăsată de turci pe un perete însemnă „apă aveţi, dar nu şi suflet”.

Noi știm că nu e așa. E doar feeric uneori.

<

Related Posts: