SHARE

Cei mai mulți dintre jurnaliștii pe care îi cunosc nu aleargă după , aleargă după subiecte – știrile alea pe care le citim în câteva minute, iar uneori doar le trecem cu vederea, neștiind că oamenii care le scriu își pun uneori sufletul în ele. Mulți dintre jurnaliștii pe care îi știu au niște vieți așa de tragice că ar putea fi ei însuși subiecte de reportaje. Unii se culcă ani în șir tot după două – trei noaptea, pentru că nevoia să citească, să cunoască, dependența de „cai verzi pe pereți” îi ține treji. Nu vor să pară mai proști sau mai puțin informați decât cei despre care scriu… așa că își pierd nopțile aiurea, în loc să le piardă la căldurică. Unii au o viață personală jalnică, dacă o vedem în spirit tradițional: nu au să își mai vadă prietenii – și așa puțini, iar familia și-o lasă pe ultimul plan din cauza „știrilor ce va să vie”: trec pe la rude doar să le salute, pleacă din mijlocul camarazilor că au de făcut știri, îi expediază în grabă pe cei care se apropie de ei din aceeași cauză. Unii zici că lucrează non-stop și să nu ne gândim că își ridică imperii din munca asta: dau banii câștigați pe tot felul de prostii, pe după subiecte închipuite, de la care se întorc adesea frustrați că nu le-au ieșit. Pe mâncare proastă, țigări, alcool, cafea și tot felul de alte lucruri nocive. Îi vedem grăbindu-se să scrie în Noaptea Învierii sau de Anul Nou, la ore în care oamenii de bun simț s-ar simți jigniți să se apuce de lucru, probabil pe bună dreptate. Ori deranjând lumea cu telefoane, în toiul petrecerilor de 1 mai sau al mesei în familie de Crăciun. În rest, umblă jerpelți că n-au timp să se învârtă prin mall, ciufuliți că nu au stat niciodată să se gândeasă la freze și coafurii… Iar când se întâmplă minunea să mai nimereasă vreun subiect bun, un fel de jackpot la păcănele, de-abia apucă să bucure de el. Căci știrile sunt efemere, iar timpul le anulează repede strălucirea. În unele rânduri mă mai recunosc și eu, în altele nu.

Related Posts: