SHARE

Îmi pare rău că mulți jurnaliști din nu au reacționat deloc sau au făcut-o doar pe ascuns, după comportamentul agresiv al unui șef din CJ față de o jurnalistă. Sunt o mulțime de motive pentru care s-au comportat astfel, dar nu e treaba mea să îi judec. Au mai fost și vor mai fi și alți jurnaliști agresați sau batjocoriți de politicieni (de ordonatorii de credite). Și tot așa, o să fie mulți angajați în care o să închidă ochii și nu or să aibă nimic de zis. Poate așa o fi normal, cine știe… Onoarea, curajul, demnitatea sunt totuși niște calități rare și cred că e ok ca din când în când măcar, atunci când dispunem de ele, să ni le arătăm (adică e bine să nu mai ținem atâta partea politicienilor sau să ne facem că plouă când aceștia fac rău unor oameni).

Asta, apropo de postarea Nataliei Bumbac:

„Le mulțumesc colegilor din presă și prietenilor care mi-au fost alături în experiența neplăcută și umilitoare pe care am avut-o cu administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram. Sper ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple cu alți colegi care nu vor decât să-și facă meseria. Să nu mai fie persiflați, repeziți, atacați sau să li se închidă telefoanele în nas atunci când sună un funcționar al statului pentru a-i cere informații. Până la urmă ar trebui să înțeleagă ei, cei care își permit să facă astfel de gesturi, că nu pentru asta au ajuns în funcții publice. Și, tăind căile de comunicare cu un ziarist sau o publicație, de fapt, închid comunicarea cu sute sau mii de cititori, telespectatori etc.. Să nu uite că pentru orice informație inexactă sau neadevărată există dreptul la replică.
Apreciez gestul administratorului public al județului Hunedoara de a-și cere scuze pentru incidentul de vineri. Sper ca și alții care greșesc să procedeze la fel”

Related Posts: