SHARE

La începutul anilor ’70, se afla într-una dintre cele mai prolifice perioade din ei. Investiţiile masive în industria siderurgică au făcut ca oraşul să se dezvolte într-un ritm alert, odată cu creşterea capacităţii combinatului.

Peste 80.000 de trăiau în Hunedoara din urmă cu cinci decenii, iar cei mai mulţi erau angajaţi în cele şapte uzine ale combinatului siderurgic (CSH) şi la Întreprinderea de Construcţii Siderurgice Hunedoara (ICSH). Atmosfera din jurul colosului industrial era intensă, relata publicistul Mircea Bunea (1938 – 2012), într-unul dintre reportajele sale, numit „Eonul Hunedoarei” (1973).
„La 1 iunie 1973 – ne spune statistica – Hunedoara avea 78.000 de locuitori, fără suburbii. Pe cele 430 de hectare ale Combinatului Siderurgic Hunedoara există două secţii cu şase furnale în funcţiune; trei secţii de oţelării – 13 cuptoare Martin şi şase cuptoare electrice; bloomingul. Şi asta sunt numai o parte.
Majoritatea celor care lucrează aici sunt localnici, dar sunt şi vreo 3.000 de oameni care vin la lucru din afara perimetrului municipiului, din satele şi comunele învecinate. În orele de rotaţie a schimburilor oraşul pare un adevărat stup. Trenul local şi cele 65 de autobuze sunt ticsite de cei care urmează să pătrundă prin cele 17 porţi ale gigantului industrial. E firesc să fie aşa. La CSH se munceşte.
Dacă nu-i salariatul combinatului, apoi să ştiţi că hunedoreanul lucrează la ICSH, adică la construcţii siderurgice. Indferent unde ai lucra, la furnale sau la oţelării, la blooming sau la noua fabrică de oxigen, la cocserie sau la „aglomerare”, peste tot eşti întâmpinat cu noutăţi tehnice de ultimă oră: sfetofoare, tablouri şi pupitre de comandă cu sute de aparate de măsură şi control, semnale optice, acustice, creiere electronice pe generaţii, tristori… Nu-ţi trebuie pic de imaginaţie să te crei aflat undeva pe un cosmodrom. Probabil şi din cauza siluetelor coşurilor, furnalelor, cauperelor”, scria Mircea Bunea, în „Eonul Hunedoarei”.

Ce cumpărau localnicii
Colosul siderurgic cu 20.000 de salariaţi era motorul de dezvoltare al Hunedorei, aflată într-o continuă transformare.
„Cele şase librării din oraş vând o carte la fiecare cinci minute. Rezultatele? Se văd şi se simt. Se munceşte şi se trăieşte altfel. Într-o singură zi, Hunedoara livrează ţării peste 73 de tone de fontă, 105 tone de oţel şi 100 de tone de laminate. Toate peste plan. În 1971, la fiecare opt ore, un siderurgist s-a mutat într-un apartament nou. În 1973, la şase ore. Zilnic se vinde în Hunedoara mobilă în valoare de 81.000 de lei. Sunt cumpărate şapte televizoare şi patru receptoare radio. În municipiu, numărul televizoarelor este mai mare decât al aparatelor radio. În fiecare zi, în trei apartamente apar un frigider nou şi o maşină de gătit, iar în alte două patrimoniul sporeşte cu o maşină de spălat rufe. În alte apartamente, în aceeaşi zi sunt aduşi de la maternitate şase nou născuţi. Sunt întemeiate două noi famili. Sunt şi necazuri – divorţuri, decese…”, relata Mircea Bunea.

Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: