SHARE

Lajos Aranyi, un om de știință pasionat de arheologie şi îndrăgostit de Castelul Corvinilor, pe care l-a vizitat în 1863, a lăsat posterităţii o descriere inedită a Hunedoarei acelor vremuri, orăşelul de la poalele Castelului Corvinilor, atunci aflat în ruinare după incendiul care l-a mistuit în 1854. Iată mărturia savantului, publicată în volumul „Vajdahunyad vara, 1452. 1681. 1866”, tradusă de muzeograful Ioan Bodochi:

„Piaţa din Hunedoara este frumoasă şi mare, ea fiind lungă de 280 de stânjeni şi lată de aproape 64, fiind pot spune aproape dreptunghiulară şi este înconjurată cu 11 cu etaj, majoritatea datând din acest secol, unele dovedind măiestria deosebita a constructorului. Cârciumi la Hunedoara sunt destule, în care mai degrabă se consumă ţuică (ieftină şi bună) decât vin, lucru care de asemenea nu este o piedică pentru a le frecventa – hanuri sunt puţine, în care nu se poate spune că omul ar fi chiar atras cu forţa, dar se poate mâncă bine şi pe alese, dar obţinerea unei camere este o adevărată aventură.

Hunedorenii vorbesc numai româneşte, cu toate acestea, ca şi la Deva, tăbliţele magazinelor sunt în ceea mai mare măsură în limba maghiară, doar câteva şi pe româneşte. Cimentul peste tot este foarte scump, târguiala fiind un obicei împământenit, dar pe lângă toate acestea hamalii sunt foarte săritori şi prietenoşi. Printre articolele extraordinar de ieftine se numără fructele, unele mai gustoase decât altele, laptele de bivoliţă care este fără pereche de gustos, găinile, păsările de curte, carnea de capră, de berbec şi în fine lemnul de foc”, scria Aranyi, în urmă cu un secol şi jumătate.

Călătorul s-a arătat impresionat de ospitalitatea localnicilor şi a relatat de religia şi obiceiurile lor.

„Religia hunedorenilor în ceea mai mare parte este cea unită, dar nu români uniţi, puţini dintre români fiind catolici ( funcţionarii), şi vreo 60 de familii care au adoptat credinţa reformată, saşi sau evanghelici de abia sunt. Numărul total de locuitori nu depăşeşte trei mii.

Privind la ocupaţia locuitorilor hunedoreni, cei mai mulţi lucrează în ateliere, cele mai numeroase fiind de cizmărie, apoi ateliere de blănărie, aceasta mai ales după ce românii săraci au început să poarte veste, jachete de capră şi de miel, bărbaţii au în mod deosebit plăcerea de a purta căciuli din asemenea piele, sunt mai puţini olari, şi ateliere de ţesut pături unde lucrează mai ales femeile. De asemenea de curând cu destulă trudă se cultivă şi viţă de vie. Femeile gospodine coc o pâine atât de gustoasă că poate oricând rivaliza cu cea care se găseşte la Cluj. Femeile care vând la piaţă nu de numesc precupeţe, ci nevasta precupeţului, şi care în perioada fructelor şi a brânzei sunt în număr foarte mare pe piaţă.

Hunedorenii sunt foarte prietenoşi, şi aici încă se mai poate găsi acel vechi obicei unguresc, conform căruia străinul este salutat cu respect, obicei pe care nu l-am întâlnit în călătoria mea de la Arad la Hunedoara, indiferent a fost mai ales (întocmai ca un orăşean) călătorul îmbrăcat în cenuşiu şi care era aşezat în dreptul celui în postav, care dacă nu la privit morocănos, totuşi l-a tratat cu o răceală şi o neîncredere neobişnuită.
În ceea ce priveşte târgurile, acestea sunt numite bâlciuri sau iarmaroace, unde numărul săracilor îl depăşeşte pe al nostru, de asemenea îţi sare în şi numărul mare de ţigani, care nu se ocupă numai cu , ci au început să meargă şi zilieri. Îmi pare rău că nu am auzit laude la adresa hărniciei lor, ci dimpotrivă am auzit despre mintea lor şmecheră.

Locuitorii hunedoreni sunt subţiri, puternici, şi fără a linguşi, mai ales tinerii sunt frumoşi de rămâi cu gura căscată, în ciuda frăgezimii şi tinereţii”, afirma Aranyi Lajos.

Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: