SHARE

Cea mai cuprinzătoare mărturie despre Runcu Mare datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea.

„Acest sat poate fi observat în adâncul unei văi înconjurate în ambele părţi de munţi foarte înalţi. Teritoriul său, aflat într-o vale umbroasă şi orientată spre sud, este foarte steril şi nepotrivit mai cu seamă pentru semănăturile de toamnă. Locuitorii îşi câştigă cele necesare pentru subzistenţa zilnică din munca la furnalele din interiorul posesiunii lor şi trăiesc, de asemenea, din vânzarea uneori a animalelor în târgurile Deva şi , aflate la douăzeci de mile distanţă. Există, e adevărat, două părţi de hotar, dar cum ele sunt aşezate pe culmile munţilor nu pot fi gunoite niciodată şi se ară doar cu opt animale de jug. Aici, un cubul din semănătura de primăvară, însămânţat în ogoarele lor, produce obişnuit cinci clăi, alcătuite din 30 de snopi, iar claia treierată oferă, într-un an de fertilitate medie, două măsuri de grăunţe. Din pricina climei reci a locului, viile lipsesc cu totul. Pădurile sunt suficiente pe ambele loturi ale teritoriului, ele fiind însă rezervate mai ales pentru producerea cărbunilor de lemn pentru furnale. Păşunile din păduri şi munţi pentru hrănirea animalelor abundă, dar pe ele pasc mai ales caii de povară ai străinilor. Fâneţele care să poată fi tăiate anual sunt foarte puţine, dar când părţile din hotar se află la nors, se cosesc, de obicei, ogoarele necultivate”, informa Conscripţia fiscală a Transilvaniei, din 1750, potrivit „Monografiei comunei Lelese”, realizată de Rusalin Işfănoni (2018).

 

Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: