SHARE

Acum 2.000 de ani, aici, în Măgura Călanului, ar fi fost una dintre marile cariere de piatră ale dacilor – locul de unde aduceau blocurile de calcar necesare pentru construcția cetăților din munți. O pădure, într-o parte ciopârțită, ascunde vechea așezare.

„Excepţionala carieră dacică de la Măgura Călanului este punctul zero al cetăţilor dacice din Munţii Şureanu, sursa de piatră pentru cele mai multe dintre construcţiile din aceste cetăţi. Se află pe teritoriul Călanului, în judeţul , şi este probabil una dintre cele mai interesante şi valoroase cariere antice ale Europei. Fronturile de exploatare se află pe creasta dealului Măgura Călanului şi sunt dispuse pe două laturi cu lungimea de aproximativ 600, respectiv 400 de metri. În prezent, cariera este acoperită de pădure. Materialul exploatat este calcarul oolitic, un material moale, relativ uşor de prelucrat, spre deosebire de calcarul dur de la Piatra Roşie sau de micaşistul sfărâmicios din zona cetăţilor Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Cetăţuie şi Blidaru”, informa arheologul Aurora Peţan, în solicitarea transmisă autorităţilor, în iulie 2019.

Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: