SHARE

În 6 august a fost Ziua Minerului, un eveniment care este celebrat mai ales în Valea Jiului, așa cum Ziua Metalurgistului sau a Siderurgistului era celebrată în trecut de hunedoreni.

Ziua de 6 august are o însemnătate aparte: sunt comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929, dar şi victimele nenumăratelor tragedii petrecute în minerit.

<

Greva generală a izbucnit în dimineaţa de 5 august, în Lupeni, când aproape 4.000 de ortaci de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Minerii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită. Au cerut atunci ca ziua de lucru să fie de opt ore, mărirea salariilor cu 40 la sută, revizuirea salariilor pe categorii, distribuirea retroactivă a unui procent de 15 la sută din veniturile societăţii, desfiinţarea amenzilor ş.a., se arată în volumul „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

A doua zi, în 6 august 1929, a fost instaurată starea de asediu, iar militarii au avut liber să folosească armele pentru a-i împrăştia pe protestarii din jurul uzinei. Autorităţile au ripostat cu sălbăticie. Peste 20 de oameni au fost ucişi pe loc, în timpul represaliilor, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Minerii au atăcat forţele de ordine cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliţi să se retragă din faţa ploii de gloanţe îndreptate asupra lor. Unii, spun mărturiile vremii, au fost chiar decapitaţi, în timpul revoltei „La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autorităţile au băut până la ziuă şi au dat de băut şi la soldaţi. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putinţă de a fugi, apoi, când au reuşi să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge”, relata scriitorul Panait Istrati, într-un articol dedicat conflictului din august 1929.


Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: