SHARE
  • În zona Brănişca, de aproape trei ani constructorii magistralei feroviare lucrează la ridicarea a trei poduri uriaşe peste Mureş, aflate pe o distanţă de patru kilometri.

Primul pod peste Mureş, aflat la intrare în Brănişca dinspre Deva, în imediata vecinătate a vechiului pod feroviar, va avea o lungime de 384 de metri. Pilonii de susţinere ai acestuia au fost realizaţi, fără suprastructuri. Al doilea pod se află în zona castelului Josika şi va avea o lungime de 435 de metri.

Fundaţiile au fost realizate, iar o parte a suprastructurii metalice a fost montată. Al treilea pod peste Mureş, aflat la ieşire din Brănişca spre Bretea Mureşană va avea o lungime totală de 486 de metri. Şi aici au fost realizaţi pilonii, iar o parte din suprastructura sa a fost montată.

În zona Brănişca, a fost realizat terasamentul noului traseu, protejat de aroncamente, fără a fi montate elementele de cale ferată. Pe lângă realizarea podurilor peste râul Mureş, constructorilor le-au fost impuse consiţii stricte de lucru, pentru a reduce impactul asupra mediului şi faunei.

Continuarea pe adevarul.ro.

Related Posts: