SHARE
Când eram mai mic, toată ziua băteam mingea. Ieșeam de la școală, îmi aruncam ghiozdanul în balcon și mă întorceam repede la terenul din curtea școlii, la fotbal, până se făcea seară – noapte.
Apoi, în , îmi lăsam manualele și caietele în bancă – și așa nu aveam ce face cu ele – și, după ce ieșeam de la ore, îmi vedeam de minge pe terenurile alea de beton în valuri sau pe la stadion. Bineînțeles că nu aveam note mari (nu îmi făceam temele). Oricum mi-au fost inutile…
Mă gândesc cum pierdeam timpul și văd ce distracții au acum adolescenții într-o eră a altor posibilități – a telefoanelor și a fast-food-ului. Sunt mulți copii străluciți și azi, dar pe unii nu îi înțeleg.
De exemplu, pe adolescenții de 12 – 17 ani care se dau toată ziua în leagănele și balansoarele din parcuri, cu gașca, până le rup. Am spart geamuri cu mingea, dar nu am distrus leagăne și bănci în adolescență.
Azi o grămadă de școli din au terenuri de fotbal cu gazon artificial – dacă aș fi prins așa ceva, nu mai plecam de acolo – și unii se strâng în parcuri să se dea pe leagăne, să vadă cine sare mai mult. Când se rup, se amuză tâmp.
În fine… lumea s-a schimbat. Pentru mulți, sportul și educația nu mai sunt prioritare. Tik-tokul e mai interesant. Altfel, sper că oamenii de la primărie vor înlocui „cu celeritate” băncile, leagănele și topoganele distruse din parcuri, că nu au oamenii pe ce să se mai dea. 🙂

Related Posts: