Home HOT NEWS Ghearele statului peste conturile bancare

Ghearele statului peste conturile bancare

289
0
SHARE

Acum vreo săptămână m-am trezit cu contul bancar blocat. Adică nu mai puteam folosi cardul.

Banca m-a anunțat atunci că mi-a blocat contul, cu poprire, pentru o datorie de vreo sută de lei. Nu știu de unde a scos-o, dar normal era ca statul să mă înștiințeze mai devreme despre ea, dar… de ce să se mai deranjeze? Doar statul ne controlează conturile, el dispune pe banii aparent ai noștri, cei pentru care muncim – sau din conturile noastre. De ce să se mai încurce în înștiințări? Dă-i încolo de sclavi, pe „contribuabili”…

Până la urmă, totuși mi-au trimis o înștiințare, am primit-o după vreo două zile de când plătisem datoria aia. Foarte utilă, ce să mai zic…

Imediat după ce am văzut că nu mai funcționează cardul, am intrat pe ghișeul .ro să achit acolo ce aveam de achitat. Proastă decizie…

Eu credeam că e ca atunci când achiți facturile la telefonie, îți activează contul imediat după ce plătești. Dar au trecut zilele și nu s-a întâmplat nimic. Am sunat la ANAF, mi-au zis că urmăresc cu atenție să vadă confirmarea plății.

Azi am sunat din nou la ANAF și pentru ca oamenii să mă creadă că am plătit online, le-am și adus dovada plății online. Degeaba. Chestia e că la stat digitalizarea funcționează mai greu și are și ea minivacanță de 1 Decembrie.

Am sunat și la ghișeul .ro și, după zeci de minute de așteptare, m-a preluat o doamnă și m-a lămurit că mai bine plăteam datoria aia direct la ANAF-ul din ; ce m-am mai încurcat să o plătesc online, că așa mai am de așteptat vreo două săptămâni să îmi deblocheze contul…. dacă n-or mai fi alte sărbători și minivacanțe. 🙂

Update. La 5 zile după ce am plătit online asa zisa datorie, anaf mi-a mai luat din cont, o tură, banii datorați, la care se adaugă un comision de vreo 40 de lei luat de bancă. Bineînțeles, contul e încă blocat.

Related Posts: