SHARE

Bişniţa cu ţigări a rămas singura afacere profitabilă în zona Pieţei Dunărea din Hunedoara. De câţiva ani, oamenii îşi fac treaba. Au şi o strategie de marketing agresiv, de succes, din moment ce au reuşit să acapareze un teritoriul pe care îl mai ocupă din când în când şi Poliţia locală. În afara afaceriştilor de “cartuş”, în Piaţa Dunărea domneşte dezolarea, se spune, pentru că ar fi în pragul falimentului. Din câte ştiu, în ultimii ani, piaţa a fost pe minus. Doar sâmbăta, când în parcarea ei era organizat târgul de vechituri, localnicii ieşiţi cu sărăcia la mezat aduceau venituri acceptabile administraţiei acesteia, care le percepea taxa la pătură. Trebuie spus că în urmă cu vreo cinci ani a fost dat în funcţiune stabilimentul actual al pieţei, o construcţie modernă la acea vreme, care şi acum oferă condiţii bune celor care vin să vândă la tarabă. Din păcate, noua piaţă nu a avut succesul aşteptat. Probabil cineva trebuia tras la răspundere pentru asta. Eu mă gândesc la vreun şef de piaţă sau administrator, care în afară de a aduna taxele pe tarabă ar fi trebuit să încerce să pună în valoare acel spaţiu. Se poate spune şi că piaţa a pierdut lupta cu supermarketurile, chiar dacă acestea nu sunt prea multe în Hunedoara şi chiar dacă până şi cel mai apropiat dintre ele, Carrefour, aflat la doar 500 de metri de Dunărea, s-a închis. Sau că piaţa a capitulat în faţa sărăciei. Deşi, ciudat, oamenii continuă să aglomereze culoarele supermarketurilor, interesaţi de aspectul legumelor fabricate in UE şi al fructelor chinezeşti şi turceşti.

Related Posts: