SHARE

Am fost la Sarmizegetusa acum câteva luni, în plină iarnă, pe un acoperit de gheaţă şi zăpadă, brăzdat de capcane ascunse sub pojghiţa bălţilor. Pe ultima porţiune a acestuia, urcuşul de patru kilometri de pe care omătul nu fusese dat la o parte pentru a face loc maşinilor, am mers o vreme pe jos prin zăpada îngheţată, care se ridica până peste genunchi.Sarmizegetusa Regia

A trebuit apoi să ne întoarcem, pentru că afundându-ne în omătul care ceda sub greutatea noastră, înaintam prea încet. Ei bine, în weekend am revenit la Sarmizegetusa, pe acelaşi drum, şi parcă l-am găsit mai inaccesibil decât îl lăsasem în iarnă. Deşi îmi place foarte mult locul, întotdeauna o să mă gândesc de două ori dacă merită să pornesc spre cetate cu maşina sau să o las undeva, la 15 – 20 de kilometri în vale, şi să urc pe jos. Cam asta e soluţia de moment pentru turiştii care nu au maşini off-road şi vor să ajungă la cetatea dacică: un drum ciuruit care ne duce într-unul dintre cele mai frumoase locuri din România, pe care maşinile turiştilor trec înghiţite de praf. Şi întâlnesc în calea lor utilajele grele care transportă sute de trunchiuri de tăiaţi pe coastele din împrejurimi.

Până la urmă, ca de fiecare dată când am ajuns acolo, Sarmizegetusa mi-a lăsat un sentiment plăcut.

Am văzut la întoarcere şi ceva cu adevărat “de-al casei”: o femeie ieşită la drum cu brânză, afinată şi dulceaţă de mure, produse ecologice după cum scria pe cartonul din faţa ei. Şi aşa erau, pentru că am oprit şi le-am verificat, iar ea a fost atât de cumsecade, încât o să mă opresc de fiecare dată la “taraba” ei.

IMAGINI: Locul unde primăvara nu a răzbit – spre cetăţile din munţi

Related Posts: