SHARE

Mi-a plăcut imaginea, deşi ar trebui poate să mă întreb ce caută “armata de reporteri” într-o sală de clasă ticsită de elevi de-a şaptea. Iar cele două fete…:  înconjurate din toate părţile de ai muncii, se chinuie să îşi ţină privirile pe caietele de şcoală, ca şi cum ar fi fost cel mai bun pe care l-ar fi putut face într-un moment în care sigur nu mai înţeleg nimic din ce se întâmplă în jurul lor.
Cu o zi în urmă, aceeaşi încăpere a fost locul unor scene incredibile. În timpul orei de chimie, un elev sărit de pe fix, de genul golanilor pe care îi are orice şcoală, a intrat cu cuţitul în clasă şi s-a năpustit asupra unui coleg mai mic pe care l-a înjunghiat. Profesoara, şi ea fără apărare, a fost un fel de victimă. Apoi am înţeles că, de fapt, şcoala întreagă a fost o victimă a violenţelor unui minor de 13 – 14 ani care, ba cu cuţitul, ba cu compasul ori cu piciorul rupt de la scaunul catedrei, îşi punea la respect colegii şi profesorii lăsaţi fără apărare… de sistem. Ce şcoală! Ce oameni :).

Iar noi am tăbărât peste ei şi i-am tulburat din firescul situaţiei lor.
Dar nu e singurul loc în care mi-am băgat picioarele azi. Mai devreme am ajuns în spital la căpătâiul unui cioban trimis să zacă la pat, între viaţă şi moarte, tocmai de un urs. Omul se luptase cu fiara venită la cules de pere şi a fost sfâşiat. Cu buza smulsă a devenit fără voia lui un fel de erou, un fel de vedetă mai degrabă, aproape obligată la o şedinţă foto în cea mai naşpa zi a vieţii sale. Nu aş vrea să fiu în locul omului, să îmi bată presa la poarta salonului ca să mă întrebe de sănătate, numai cu scopul unor detalii picante. Adio intimitate!

Azi dimineaţă, în drum spre redacţie, m-am oprit totuşi în dreptul copacului împodobit cu flori de coroane şi împrejmuit de candele, unde cu câteva săptămâni în urmă doi tineri din şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier, la care am fost atunci şi despre care am scris… Mama unuia dintre ei îşi plângea copilul (…).

Related Posts: