- Maşinile se înghesuie în faţa şi în spatele blocului.
Pe trotuar, – pe strada ciuruită de gropi, – pe amândouă în acelaşi timp, – în locurile de joacă, – în fosta zonă verde, – pe vechiul teren de fotbal cu porţi improvizate din bolovani, – peste pătratele de ciment unde jucam Şomer, Muncitor, Inginer, Director şi tenis cu piciorul şi cu paleta, – lângă bara de covoare de la Măcelăria care nu mai există, folosită în trecut, de dimineaţa până seara, pentru Două ş-una şi Victorie,
– în faţa porţilor trasate cu cretă pe pereţii blocurilor, din scară în scară, la care jucam 5 cu 5 pe bileţele, – pe locul unde aşezam cutiile de Amigo pentru Geami, – împrejurul centralei termice şi al cabanei de la Handicapaţi, la lumină, la întuneric, umbră, soare, ce mai contează?
Cartierul, pustiu, e o mare parcare, una improvizată, gratuită, arhiplină, ghidată după regula de bun simţ să nu blochezi strada şi pe vecini.
În rest, totul e permis. Copiii au dispărut din cartier de parcă ar fi fost înlocuiţi de maşini. Oricum nu mai există niciun loc de joacă pentru ei, (poate doar locuri de parcare, cu noroc) aşa că “e ok” să rămână cuminţi, în faţa calculatorului sau la TV.
În Hunedoara e sărăcie în primul rând, iar oraşul e mic încât îţi ia o jumătate de oră să îl străbaţi pe jos. În cartier sunt două-trei staţii de taxiuri, unde sunt vreo 30 de maşini. Ce fac oamenii ăştia?
La aceeaşi sărăcie se adaugă zecile de maşini de lux cu numere străine, scoase la plimbare pe bulevarde, şi altele, de mâna a doua, care, în mulţimea lor sufocantă şi nefirească 🙂 au transformat oraşul într-un imens parc auto.
Eu am două biciclete, am şi maşină, dar parcă mersul pe bicicletă e aşa de “last tuesday”, iar la zecile de câini vagabonzi pasionaţi de spiţe, roţi şi pedale, acestea sunt destul de riscant de folosit.
În doi-trei ani, însă, nu ştiu unde vom mai parca. Ar trebui să începem să ne gândim la asta. Au fost construite câteva sute de locuri de parcare, e drept! Poate însă ar trebui să reînvăţăm mersul pe jos :).
Related Posts:
