După cele câteva evenimente care au avut loc la Castelul Corvinilor şi s-au bucurat de succes, am început să ne dăm seama că monumentul istoric ne-ar putea salva din sărăcie. Sau că merită să ne bazăm pe turism, pe castel, pe împrejurimile lui istorice, că îl putem exploata, în fine, aţi înţeles ideea: “Să le luăm banii turiştilor”, cum spune primarul Hunedoarei. Nimic mai simplu, aş completa eu, angajăm nişte “racheţi” din Micro7 şi se rezolvă.
M-a distrat afirmaţia lui. Am fost la o întâlnire dintre angajaţii muzeului castelului, oameni din administraţia locală şi membrii câtorva organizaţii neguvernamentale din Hunedoara – oameni de gaşcă, pe tema viitorului Castelului Corvinilor. A fost OK, deloc plictisitor, şi poate ieşi ceva bun din asta, îmi spun. Pe de altă parte, m-a mirat să aud, chiar din partea celor care gestionează monumentul istoric aducător de bani la buget, câte nereguli se leagă de funcţionarea lui. În primul rând, acoperişul prin care plouă în încăperile ferecate, peste obiectele de patrimoniu lăsate să mucegăiască. Trist este că se întâmplă de ani în şir asta şi nimeni nu e în stare să facă nimic. Directorul de la castel spune că reparaţiile acoperişului sunt o urgenţă, o prioritate, o problemă care va fi rezolvată într-o lună, două. Bineînţeles, omul e liber să spună orice şi chiar să creadă în ceea ce spune, şi ar fi ideal să se întâmple asta, dar nu ştiu, cred că sunt eu prea pesimist. Sau prea cârcotaş să îmi fac speranţe că se vor mişca lucrurile aşa repede, măcar în ce priveşte acoperişul.
<Mai sunt şi alte probleme. Le luăm pe rând… (după ce rezolvăm acoperişul). Sunt o mulţime, de la furturile clanţelor de la uşile monumentului până la lipsa indicatoarelor spre WC. Şi apoi vin altele mai mari: cele ale restaurărilor eşuate de-alungul ultimilor ani şi replanificate apoi, acum mai ales, dar pentru care nu există bani.
Ca aproape oricărui hunedorean, îmi place castelul. Mă simt ataşat de el. Nu vreau să le iau toţi banii turiştilor care îl vizitează, dar e ok că nu a fost mutat la Budapesta aşa cum propagandeau unii, deci e în siguranţă şi eu sunt cool pentru el, aşa pustiu cum e şi înconjurat de zona x a Hunedoarei. Îl vizitez mai ales vara şi, bineînţeles, în zilele în care se întâmplă ca intrarea să fie gratuită. Mai des ajung doar până în curtea lui, la vânzătorii de obiecte pentru uzul turistului “extern”, care nu mă impresionează ce-i drept, dar pe aştia îi avem, nu pleacă niciunul, deşi se plâng toţi de vânzări.
În fine, oamenii au planuri mari, asta e ideea, planuri de turism, de proiecte europene, planuri… sau idei, mai exact.
Idei năstruşnice despre viitorul castelului, al Hunedoarei din împrejurimile lui, şi idei de bun simţ. Nu ştiu cât va mai dura până când lucrurile se vor concretiza (începem cu acoperişul şi apoi putem… quantifica), dar chiar şi să nu se întâmple nimic, castelul va produce mai departe, mai mult, cred, şi după ce, poate, va deveni o ruină. Chiar şi ele “se vând”.
Related Posts:
da e ok…