SHARE

O scenă mi-a dat azi toată proasta dispoziţie peste cap. S-a întâmplat la MCDonalds, în , unde am reuşit să ajung după luni întregi de criză… La una dintre mese, un călugăr îmbrăcat în negru, bineînţeles, cu o barbă lungă şi deasă, un bătrânel care îşi rezemase bastonul de fotoliul roşu şi touch-screenul pe masă , se destindea cu unul dintre meniurile Macului şi cu o cutie de bere Tuborg şi un pahar pe jumătate golit. Sau pe jumătate plin, depinde cum vezi lucrurile.

Mie mi-a plăcut imaginea aia boemă.

Adevărul e că în Mac poţi să te simţi oricum numai boem nu! Călugărul a reuşit, dar omul e o excepţie, evident. Oricum mi-a părut rău că nu am avut aparatul . Am avut proasta inspiraţie (divină) să nu îl car după .

M-am aşezat lângă masa călugărului, dar nu a mai stat mult, decât până şi-a încheiat socotelile cu meniul. S-a ridicat apoi încet şi aici e faza care mi-a plăcut: a făcut câţiva paşi spre tejghea, le-a binecuvântat pe angajatele Macului, le-a transmis apoi că se va ruga pentru ele şi s-a întors spre uşă. Înainte de a ieşi, şi-a mai făcut de trei ori semnul crucii şi s-a închinat prelung, exact în momentul în care toată lumea a rămas cu gura căscată, şi a dispărut (adică a ieşit din MCDonalds). A fost ok, un om liber!

Related Posts: