SHARE

Aş fi putut paria că azi dimineaţă, la intrarea în Deva, în apropiere de locul unde s-a petrecut accidentul rutier în care au murit doi oameni, Iosif Olteanu şi Diana Pavel, s-au instalat agenţii de poliţie cu radarul. Deja-vu. De fiecare dată când are loc un accident grav sau mortal, a doua zi poliţiştii patrulează împrejurimile, la pândă după vitezomani.

Eram sigur de asta şi am redus un pic viteza până sub 50 de kilometri la oră, nu că altfel aş circula ca Batman… Bineînţeles, braţul legii înarmat cu bagheta magică era la datorie, în faţa unei maşini cu numere de MAI, dar fără alte inscripţii, cu ditamai radarul pe bord :). Şi bineînţeles că recolta de vitezomani a fost peste aşteptări. Şi parcă îi aud pe poliţişti cu le explicau vitezomanilor că, “bă, tu ştii ce a fost aicea ieri? Măcel! Şi îţi permiţi să trecu cu 60 la oră, ca nesimţitu?”. Mă roog, nu cred că a fost chiar aşa, dar e o chestie care te pune pe gânduri. Nu mai poţi să zici că poliţia nu îşi face treaba.

Pe de altă parte, tragedia de ieri nu a fost cauzată, din câte se pare, de setea de viteză a şoferului. Omul ar fi făcut infarct la volan, iar maşina s-a împlântat în zidul de susţinere al podului. FOTO-VIDEO Accident mortal în Deva: Un om de afaceri şi o hunedoreancă au murit pe loc în maşina lovită de un cap de pod

Related Posts: