SHARE

Mi-e dor de acţiunile acelea frumoase în care unii dintre noi ne apucam să salvăm ce mai credeam că merită salvat prin : Castelul Corvinilor, mocăniţa, clubul Corvinul, Furnalul de la Govăjdia, poate combinatul în vremea în care nu ne-am resemnat cu situaţia lui şi alte lucruri pentru care hunedorenii cer socoteală autorităţilor şi strâng semnături.

Mi-e dor de ele doar aşa, de dragul unui alt fel de spectacol, pentru că până la urmă cele mai multe dintre toate aceste acţiuni bine intenţionate nu au dat niciun rezultat. În timp ce unii dintre noi se străduiau să salveze mocăniţa… despre care se spune că ne-ar duce în locuri frumoase de ieşit la grătare şi ne-ar face să ne pese de furnalul părăsit din Govăjdia…, mocăniţa ajungea la fier vechi cu cale ferată şi cu poduri, cu tot. În timp ce alţii dintre noi se agitau pentru salvarea echipei Corvinul, aceasta a rămas în afara fotbalului. Am devenit salvatori de serviciu, dar nu salvăm nimic.

<

Totul se prăbuşeşte în jur, în ciuda strigătelor „celor cărora le pasă”. Şi nu pentru că nu ar striga suficient de tare ori pentru că ar fi prea puţini, dar în Hunedoara „n-ai cu cine”. În Hunedoara ţi se spune că „nu se poate să nu se poată” şi că „facem să fie bine” şi cam atât. Autorităţile îi încurajează pe salvatori şi pe cei care iau atitudine şi apoi se întorc pe partea cealaltă, cum se zice, să mai doarmă un pic. Dacă răspunsul lor ar fi fost doar „nu se poate” sau „fugi, bă, de-aici cu ideile tale stupide/salvatoare”, măcar aveam parte de sinceritate.

Dar în Hunedoara, pentru câteva voturi şi puţină publicitate, am putea binevoi a construi încă un castel. Să binevoim, că în realitate nu suntem în stare nici să îi reparăm acoperişul. Autorităţile din Hunedoara se chinuie de vreun an să înlocuiască ţiglele ciuruite ale monumentului istoric, dar nu le-a ieşit până acum. E greu cu castelul. De exemplu, anul trecut pe vremea asta nu ştiu cine m-a pus să merg la o întâlnire în care angajaţii de la castel, primarul Hunedoarei şi membrii unor ONG-uri pe tematică medievală (aproape contemporană) s-au întrecut în a da soluţii pentru castel. După cum se ştie, cu toţii ne pricepem la soluţii, cu atât mai mult când e vorba de castelul nostru drag (sper să nu se prăbuşească ori să îl demoleze careva). Bineînţeles, sfaturile, recomandările şi sesizările au ajuns la catastif – probabil acum foile zac uitate printr-un sertar dacă nu au putrezit deja de mult la gunoi.

CONCLUZIA AICI: JURNAL VIRTUAL. Ce-i de salvat? Un castel, o mocăniţă… se rezolvă!

Related Posts: