SHARE

La ţară sunt unele nopţi în care dacă ieşi afară şi te uiţi spre cer ai impresia că milioanele de de deasupra ta stau să cadă pe tine. Aşa de aproape sunt. Priveşti la albastrul întunecat al cerului, împistruiat de luminiţe, şi vezi calea robilor şi constelaţiile, şi semnele zodiacale, şi luceafărul.

Stai cu ochii aţintiţi spre ele până simţi că gâtul ţi-a înţepenit. Stai aşa şi te gândeşti aiurea, nici nu mai contează la ce. Auzi lătratul câinilor, greierii, vezi becurile din curtea vecinilor, simţi aerul acela parcă ars de soarele din miezul zilei şi răcoarea. Dacă te-ai tolănit în căruţă, cu capul rezemat de loitrele ei, îţi vine să adormi cu ochii deschişi.

Dacă stai undeva pe mal de Dunăre, auzi bacurile şi vapoarele de marfă şi vezi luminile de la bulgari. Şi e mirosul acela de peşte şi de alge, potolit seara şi noaptea de aerul rece. Malurile Dunării sunt uneori, la asfinţit, un fel de Sarmizegetusa.

Te pui pe iarbă şi priveşti cum soarele se ascunde dincolo de râu. Roşu. Noaptea însă e cel mai fain în câmpiile alea întinse.

Related Posts: