Primul lucru la care mă gândesc când vine vorba de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) sunt banii. Mulţi bani, găleţi de bani, bani aruncaţi cu lopata în proiecte de infrastructură, fie ele şi pe fonduri europene, bani pentru autostrăzi costisitoare. Bani, în primul rând, şi apoi drumuri proaste şi uitate, tronsoane de autostradă lipsă, gropi, reparaţii, asfaltări, licitaţii, lucrări întârziate. Funcţionarii companiei par să stea pe lăzi de comori, la CNADNR nu poţi vorbi decât de milioane şi miliarde. Nu e ca în Ministerul Educaţiei, pe care îl asociez cu dascălii cu salarii mici, care merg pe jos până la şcoală pentru a economisi bani, cu profesori îmbrăcaţi sărăcăcios, cu oameni dezamăgiţi de umilinţa de a fi puşi să îşi ceară drepturile la nesfârşit, de atâţia ani.
La CNADNR nu mă pot gândi ca la Ministerul Sănătăţii – cu spitalele părăsite de medicii plecaţi să munceasă în Occident, cu pacienţii din spitale nevoiţi să-şi achite medicamentele, să îşi cumpere seringi şi bandaje, după ce au plătit o viaţă întreagă asigurările de sănătate. La CNADNR e vorba de mulţi bani. Şi ca să vezi, compania pare să aibă atât de mulţi, încât şi permite să restaureze un tronson întreg de drum (DN7) fără gropi, fără denivelări, care nu avea de ce să mai fie reasfaltat.
<Scenele se petrec pe DN7, între Deva şi Simeria, dar par să se fie rupte dintr-un film american pe care l-am văzut recent: Falling Down. Continuarea AICI!!
Related Posts:
