M-am tot gândit ce să îmi doresc pentru 2014 şi am ajuns la concluzia că, în afara chestiilor personale, despre care n-o să scriu aici, ar fi ok să am ceva mai mult simţ al umorului. I don’t know, nu îşi mai doreşte nimeni aşa ceva în ziua de azi sau, mă rog… pentru anul ce bate la uşă? Un pic mai mult simţ al umorului nu cred că strică nimănui. Să vină moş Crăciun pe coşul de la centrală ori pe unde intră el în casă şi să scoată din sacul ăla al lui o bulă sau ceva în care să îţi spună că uite, aici ai, sssst, simţ al umorului, fra’, aşa cum ai cerut. Ar fi ok. Moşul e un tip simpatic. Sinistru în felul lui, dar simpatic. Bun pentru copii. Aşadar, din păcate nu îi mai pot cere nimic pentru că a trecut Crăciunul, dar acum mi-a venit ideea şi, eventual, îi returnez cartea cu Hobbitul pe care am primit-o cadou, în schimbul dorinţei ăsteia. Am citit-o deja :). În rest, alte planuri nu am pentru 2014. Nu de scris aici. Oricum, am renunţat să îmi fac planuri din alea, rezoluţii, pe care cică trebuie să mă angajez să le îndeplinesc începând de anul viitor. Gen, să fiu mai bun în 2014, din 1 Ianuarie. Până atunci pot să fiu foarte foarte rău, că rezoluţia asta cu bunătatea nu era trecută în lista de anul ăsta.
Nu ştiu pe ce munte am ajuns azi, prin celebrul Ţinut al Pădurenilor. Am o grămadă de idei de reportaje care până la urmă nu ies şi mă trezesc în tot felul de locuri faine, dar nu la modul încât să scriu despre ele. Azi am urcat până ne-a prins seara prin noroaiele drumului de pădure, că doar ce altceva mai bun puteam face în a doua zi de Crăciun, şi ne-am oprit în cele din urmă la o pajişte stăpânită de un cioban mioritic sută la sută, cu oile lui. I-am pus ciobanului Dorel nişte întrebări superinteligente. Cum aţi petrecut Crăciunul? – Cu oile… Vă place? Oile…? Nu, munca de cioban, vă place? Da. Aţi fost cu colinda? Am fost cu capra.
<Un cioban sincer. Oameni pitoreşti – tot timpul dau de ei. Intrăm apoi într-un magazin plus birt dintr-un sat de-al locului, cu toate mesele ocupate de oameni. Aşa că nu am mai stat decât să ne facem poze în magazin, sub plasma pe care rula Taraf tv. Deja se făcuse târziu şi am ieşit din mixtura de magazin, din cooperativa aia, însă până să pornim din loc cu maşina, un nene impresionat nu ştiu de ce ne-a ajuns din urmă şi a început o poveste lungă, despre tot universul satului şi al vieţii lui. Măcar în ciuda insistenţelor să mai rămânem la el că face petrecere am reuşit să plecăm spre casă. Jurnalistic, povestea nu înseamnă mare lucru – m-au amuzat oamenii ăia, aşa că mi-am zis să scriu despre ei, în loc să îmi pun nişte dorinţe serioase pentru 2014.
PS: În imagine, ciobanul are în mână o bomboană de pom. I-a dat-o un prieten de-al meu. Înainte de a pleca de acasă, am luat câteva bomboane de pom în buzunar, că nu am apucat să mănânc mai nimic. Pe munte aproape leşinasem de foame (zic şi eu aşa), iar atunci mi-am amintit de bomboane. Eu una şi ceilalţi câte una şi dacă tot am ajuns la turma aia, am zis (nu eu, altcineva) să nu mergem la cioban cu mâna goală :).
Related Posts:
