SHARE

herculane calafat (153)De câteva săptămâni mă chinui să citesc o bucată de carte de-a lui Panait Istrati: Povestiri şi Chira Chiralina. O am de vreo doi-trei ani sau mai puţin, cred că am luat-o cu 4 – 5 lei de la Real. Nu mai ştiu şi oricum nu are importanţă. Cartea e fascinantă şi poate de aceea nu mă grăbesc să o termin. Zilele trecute am luat de la un chioşc de ziare o altă carte: Putin şi Noua Rusie, la pachet cu Adevărul. M-am aşezat pe terasă şi am citit-o cât am băut o cafea, un ceai şi un suc. Bine, am citit-o pe sărite, repede. Oricum şi omul de la chioşcul de ziare şi Săndel, maestrul de ceremonii de la terasă, au zis că nu are rost să îmi pierd timpul citind depre Putină ăla, “dă-l în mă-sa, huo!”. Aşa, am răsfoit-o şi am aruncat-o în portbagaj, lângă mingile de fotbal. A fost faină, recunosc, dar cu cartea asta a lui Panait Istrati mi-e greu să fac asta. Povestirile comunistului P.I. îţi iau timp, Le poţi citi cu pixul în mână, pentru că unele dintre rânduri sunt aşa bune încât merită subliniate.

“Căci bunătatea unui singur om este cu mult mai puternică decât răutatea miilor de oameni. Răul piere în aceeaşi clipă cu moartea celui care l-a săvârşit, binele continuă să-şi reverse strălucirea şi după dispariţia celui drept.”

“Până atunci nu ştiusem ce înseamnă să alergi după un fluture, să mângâi o lăcustă verde, să prinzi un bărzăun, să asculţi viersul cântătoarelor în largul lor necuprins, greierul nevăzut în pâcla înserărilor învrăstându-şi ţârâitul cu îndepărtatul caval al ciobanului, să vezi albine ieşind de-a-ndăratelea dintr-o floare, habar n-aveam de înfiorarea pe care o încearcă inima atunci când trupul ţi-e mângâiat de alintările molcome ale vânturilor de vară, care hoinăresc pe întinsul lanurilor.”

Atmosfera acestor povestiri e exotică, mă face să mă gândesc la zilele alea de vară în care soarele şi ţărâna te ard, iar nopţile, fără somn, sunt libertate. Era cam hippie Istrati, nu ştiu de ce s-a ataşat atâta de comunism. Bine, până la un punct.

Related Posts: