SHARE

IMG_0213Zilele trecute am ajuns în Orăştie, în curtea unei familii de care urmează să fie evacuată din casa în care locuieşte de zece ani. Clădirea se află aproape de centrul municipiului şi pare o ultimă redută a sărăciei şi mizeriei, într-o zonă care se vrea normală. Oamenii din căsuţa părăginită s-au plâns că imobilul va fi demolat – deja excavatoarele şi-au arătat colţii în curte, unde au dărâmat alte astfel de construcţii insalubre. Romii care locuiau în ele au fost alungaţi la periferia Orăştiei şi au fost cazaţi în nişte locuinţe tip vagon, însă familia despre care scriam în primele rânduri s-a încăpăţânat să rămână, să le ţină piept buldozerelor şi voinţei primăriei.

Capul familiei de romi are în grijă o soţie casnică şi patru copii mici şi anunţă că dacă primăria nu îi va da o locuinţă mai spaţioasă decât încăperea vagon de la marginea oraşului îşi va da foc. La urma urmei, spune el, pe cei patru copii nu îi poate creşte îngrămădiţi într-un spaţiu de 12 metri pătraţi. Probabil are dreptate. Pe de altă parte, trebuie spus că omul nu a mai plătit de ani buni dările la stat, are datorii de mai multe mii de lei, deşi susţine că are un venit lunar de 1.800 de lei din munca „la negru” şi din ajutoare sociale, are şi o sentinţă de evacuare şi o mulţime de plângeri din partea vecinilor pentru mizeria pe care o fac apropiaţii săi.

<

Eu mă întreb cum de au fost lăsaţi aceşti oameni să stea atâţia ani în locuinţele respective, ale primăriei, ţinând cont de problemele pe care le fac şi de faptul că nu au avut niciun fel de contribuţie socială. Şi mă întreb de ce tot timpul sunt ţinuţi „în braţe” de administraţiile locale. Se întâmplă în mai toate oraşele. În , zeci de familii de romi sunt în aceeaşi situaţie. Unele ocupă apartamente pentru care de ani buni nu au mai plătit taxele şi în jurul cărora mizeria şi degradarea se acaparează totul, iar atunci când cei de la primărie aduc vorba despre evacuare sau executare silită, se dezlănţuie cu întreaga energie împotriva lor. Continuarea AICI!

Related Posts: