SHARE

pressEu m-am obişnuit cu situaţia asta de criză indusă a presei din . M-am obişnuit ca la finalul fiecărui an să spunem că a fost unul greu şi că se anunţă vremuri mai rele. Că joburile nu sunt bătute în cuie, că trebuie să muncim mai mult şi că o să câştigăm mai puţin…

Ceea ce mă miră însă este modul în care mulţi dintre cei care sunt atinşi de subiect se raportează la aceste veşti proaste de final de an. De ce sunt atât de surprinşi? Îmi dau impresia că tot 2014 au trăit într-un glob de sticlă (geamuri termopan) şi, uite, dintr-o dată sunt scuturaţi din starea de amorţire cu jeturi de apă rece. Nu aş vrea să critic pe nimeni, însă pentru unii (mulţi – puţini, nu ştiu) dintre cei care lucrează în , anul ăsta care aşteaptă să intre la index nu a fost deloc greu. I-a durut în (20)14. L-au parcurs la turaţie minimă, fără să dea niciodată mai mult decât li s-a cerut, fără să se lase deranjaţi cu prea multe sarcini. Şi atunci cum te poţi aştepta să îţi fie mai bine, să progresezi, când nu faci niciodată nimic în plus, când încerci mai degrabă să te tragi deoparte, pe motiv că nu eşti fraier?

Poate mă înşel, dar în 2014 nu ştiu ca vreun angajat din presa hunedoreană să fi fost dat afară pe motiv “de criză”. Şi-au schimbat oamenii joburile, dar că au vrut ei, nu pentru că patronii nu şi-au permis să îi mai ţină: buni sau răi au rămas acolo, pe post, ca să zic aşa. Ba cred chiar că în Hunedoara sunt mai mulţi angajaţi în presă decât în 2013. Aşadar, a fost un an greu?

Din fericire sunt încă destui oameni care muncesc 12 – 14 ore pe zi, cu zile libere cât să le numeri pe degete într-un an, în presă. O fac bine şi, culmea, pe ei nu îi auzi niciodată să se plângă sau, în orice caz, nu sunt miraţi de celebrele vremuri grele din care nu mai ieşim.

Related Posts: