SHARE

Dacă foamea m-ar fi îndemnat să mă opresc în fața tarabei de plăcinte aș fi întrebat, de curiozitate, dacă au și plăcinte dacice de post. Nu de alta, dar e Săptămâna Mare, o vreme de post și întristare după cum bine se știe, iar ce loc mai potrivit să întrebi asta ar fi decât mănăstirea Prislop, în jurul căreia au răsărit tarabele. Sunt sigur că au fost oameni care au întrebat “dacă e de post”. Eu aș fi pus întrebarea doar din curiozitate căci astfel de oferte nu mă îndeamnă la post. Așadar, ar fi trebui să mă opresc în Hong Kongul sătesc din preajma mănăstirii Prislop. Dar nu am făcut-o. Nu sunt fanul acelor tarabe ridicate haotic, deși cred că prin comerț putem prospera.

Related Posts: