SHARE

Am ajuns a treia oară în viaţa mea la Vadu Dobrii. De fiecare dată când am urcat drumul întortocheat pe munte am simţit un gol în stomac. O călătorie până la Vadu Dobrii poate fi plăcută, dar golul acela din pântece vine de la aşa zisele peripeţii. De exemplu, prima dată am rătăcit drumul spre unitate şi oricum se înserase aşa că nu aveam ce face acolo. Eram aproape de fosta bază de rachete, dar nu am mai mers, din cauza serii, a necunoscutului şi mai ales a lipsei benzinei. A fost incredibil că am reuşit să ajungem în cu rezervorul mai ocupat doar de aburii de combustibil. Am încercat prima dată să găsim benzină în Lunca Cernii, la săteni. Am ajuns la casa primarului, dar omul avea doar motorină. În schimb, spre bucuria prietenilor mei 🙂 avea virşli, plăcinte şi cam tot ce îi trebuie unui străin de loc să simtă ospitalitatea pădurenilor. Zilele trecute am urcat singur la Vadu Dobrii, am ajunsla fost aunitate, am făcut nişte fotografii care mi-au plăcut, însă m-am grăbit foarte mult la coborârea spre Hunedoara, aşa că pe drumul ăla devastat al muntelui am pierdut unul dintre numerele maşinii.

Despre fosta unitate de rachete:

Ultimii zece kilometri din drumul spre fosta unitate militară de artilerie antiaeriană şi rachete pornesc din Lunca Cernii de Sus şi reprezintă un urcuş continuu. Drumul de pământ era suficient de bun pentru ca pe el să ajungă în unitate transporturile de recruţi şi de tehnică militară, tunurile şi rachetele grele. De câţiva ani, a devenit aproape impracticabil, din cauza “brazdelor” lăsate de roţile tractoarelor şi ale TAF-urilor de lemne. La fel ca multe zone din Ţinutul Pădurenilor, Vadu Dobrii este un loc profitabil doar pentru firmele implicate în afaceri în domeniul forestier. Pădurile de pe crestele munţilor şi din jurul fostului divizion de rachete dispar treptat, lăsând descoperită vechea unitate secretă. 

Drumul forestier, cu rang de drum judeţean, traversează mai multe locuri în care să văd urmele defrişărilor, câteva curţi transformate în depozite de lemne şi ajunge pe culmea de unde se deschid panoramele Munţilor Poiana Ruscăi, a Masivului Retezat şi a Muntelui Mic. De pe creasta cea mai înaltă, fosta unitate de rachete încă nu devine vizibilă, în schimb se văd casele, multe nelocuite, din Vadu Dobrii, şi reţeaua de drumuri prin care erau legate satele din Pădurenime. vadu dobrii um (40)

Cele mai multe drumuri sunt în prezent impracticabile cu autoturismul. Fosta unitate este ascunsă într-o pădure a cărei dimensiuni au fost reduse treptat de tăietorii de lemne. Chiar şi aşa, locul pare aproape de negăsit. Dincolo de perdelele de brazi, o poartă ruginită îi întâmpină pe cei care vor să viziteze vechea unitate. În apropierea ei, au rămas indicatoarele care atenţionează că zona este interzisă.

Şi ele sunt la fel de ruginite ca poarta de intrare. Teritoriul fostei aşezări militare este încă acoperit de petece de zăpadă, iar puieţii de brad au crescut în voie în curte şi printre clădiri. Vegetaţia a pus stăpânire pe fostele terenuri de antrenament, ascunde aleile şi o parte a clădirilor ponosite. Cea mai bine izolată dintre construcţii a rămas, spune paznicul, fostul depozit de muniţie şi rachete, unde igrasia nu a pătruns deloc. Acoperişurile altor clădiri de cărămidă, în schimb, s-au prăbuşit din cauza zăpezilor.

De mai bine de un deceniu, zeci de clădiri din unitatea militară de la Vadu Dobrii stau părăsite, împreună cu buncărele unde în caz de alertă erau adăpostite maşinile şi tehnica militară, cu zonele de antrenament pentru miile de recruţi care au ajuns de-a lungul timpului aici. Brazii au crescut peste terenurile îngrijite în trecut, iar igrasia a măcinat pereţii celor mai multe dintre costrucţii. CONTINUAREA AICI!

Related Posts: