SHARE

Două vieţi au fost nimicite pe drumul dintre şi Cinciş, înainte de barajul lacului. Cu două zile în urmă, seara, mă grăbeam pe şoseaua aia să ajung pe lac înainte ca soarele să apună. Voiam să fac fotografii. Cu alte zile mai devreme, treceam şi mai grăbit cu maşina, calculând câte minute mai pot salva pentru a ajunge la timp la începerea meciului la care trebuia să fiu prezent. Azi am mers mai prudent spre locul tragediei. Am ajuns însă nu-mi dădeam seama unde a fost accidentul, nu vedeam maşina zdrobită, ci doar două trupuri neînsufleţite aşezate pe iarbă. Apoi am văzut maşina în care se aflau, împlântată în râpa traversată de un pârâu. Ce soartă au avut oamenii. Unul dintre pasageri a murit în timp ce dormea pe bancheta din spate. Şoferul, tânăr, a scăpat cu viaţă, însă tatăl său a murit. Ce tragedie s-a petrecut probabil în sufletul lui, n-aş putea să îmi imaginez…

Continuarea AICI!

În drum spre Hunedoara, după ce am petrecut câteva zeci de minute în locul în care cu puţin timp în urmă au murit doi oameni, într-un accident rutier, mă gândeam la modul în care privim astfel de evenimente, când nu ne afectează direct.

Ce diferenţă faţă de cutremurul sufletesc al morţii unor apropiaţi. Moartea străinului ajunge să fie percepută cu un fel de entuziasm neînţeles “de a vedea mortul”. Moartea îşi are însă proprii fani, curioşi, oameni normali, în general, pentru că ea nu poate fi ieşită din comun.

Related Posts: