SHARE

Aproape în fiecare dimineaţă, de aproape doi ani, pentru a ieşi cu maşina din parcare traversez o porţiune de incredibilă. În toate zilele astea care s-au scurs aiurea n-am găsit soluţia pentru a trece peste hăurile alea sau de a le ocoli cumva aşa încât să nu simt un pic de frustrare că nimeni nu e în stare să le “lichideze”. Dâmburi şi gropi.

Mi se pare amuzantă situaţia, ţinând cont că am sunat de mai multe ori la primărie să întreb “ce se poate face cu ele?” şi de fiecare dată mi s-a răspuns că treaba e în grafic. Se rezolvă… Sunt sigur că mă voi muta din cartierul ăsta înainte ca asfaltul să ajungă în parcare şi pe drumul de ieşire la civilizaţie. Adevărul e că nu-s omul care să mă duc cu petiţii la primărie să mi se asfalteze strada. Am sunat doar să întreb dacă se face ceva cu ea… Ca de la cetăţean la funcţionar. Voiam să ştiu dacă mai trag de maşina asta sau mă apuc să strâng bani pentru Duster. În rest… am plătit toate impozitele şi taxele. Şi ai mei le-au plătit. Ei stau în Micro 5, în zona unde de cel puţin 20 de ani nu s-a asfaltat nimic.

Impozitul a fost de câteva zeci de lei la primărie, iar la finanţe o sumă mai mare. Dar ideea e că sunt la zi cu taxele. Mă gândeam dacă în schimbul lor oamenii de la primărie ar putea trimite nişte lopeţi de nisip să astupe o parte din gropile alea din cartier, măcar să ne facă aşa un traseu să avem pe unde trece.

În rest, într-adevăr, în ultimii ani am fost pe multe drumuri horror din judeţul . Dar, chiar în fiecare zi…

Related Posts: