SHARE

Mi se pare ciudat că o dată cu apropierea datei alegerilor locale, dar şi a celor parlamentare, presa devine din ce în ce mai agresivă în privinţa subiectelor politice. Sunt multe cazuri în care cei care muncesc ca jurnalişti în reuşesc să îşi păstreze discernământul, însă deseori cred că autorii uită să scrie pentru oameni şi slujesc mai degrabă interesele unor politicieni. La urma urmei, cine sunt oamenii ăştia pentru care unii jurnalişti ajung să se dea peste cap, în timp ce alţii şi-i declară duşmani de viaţă. Cei mai mulţi politicieni cărora le tot văd numele în ziarele noastre sunt habarnişti. Eu nici nu ştiu cu ce le-au fost utili partidelor lor sau care a fost faza că ajung în final să candideze pentru tot felul de funcţii la care oamenii de bun simţ abia ar putea spera. În judeţul , aproape niciun politician nu impresionează prin farmec personal, prin cinste, muncă sau alte trăsături prin care ar putea fi de folos celor din jur. Unii mai sunt şi ţepari. În plus, în afară de a vorbi pe diverse teme, practic ei nu au făcut nimic. Sunt şi excepţii, bineînţeles. Sunt şi oameni cumsecade printre politicieni, totuşi eu cred că în general politicienilor li se acordă prea multă atenţie, mai ales că ştirile despre ei sunt de cele mai multe ori pe tema ce au zis despre nu ştiu ce sau nu ştiu cine. Dovada “popularităţii” lor sunt ratingul ziarelor locale… Nimeni nu mai ia în ziua de azi un ziar să vadă ce a zis un aşa-zis politician, cred eu. Situaţia se schimbă însă în preajma alegerilor politice, când lumea mai vrea să afle cine sunt ăia care se bat în promisiuni. Mă întreb de unde atâta patimă în a servi sau a combate interesele unor astfel de oameni sau de a intra în combinaţii cu ei. E trist. Am o repulsie faţă de situaţia asta în care aceşti oameni nesemnificativi pentru semenii lor, cum sunt cei mai mulţi dintre politicieni, ajung să fie luaţi aşa des în seamă.

Related Posts: