SHARE

Recunosc că nu m-am grăbit să îmi schimb poza de profil cu una în culoarea doliului şi că nu am postat mesaje încurajatoare pentru familiile victimelor incendiului din celebrul devenit istorie, din Bucureşti. Nu am donat nici sânge aşa cum m-am simţit îndemnat. Nu am făcut, practic, nimic din ce ar face în astfel de momente orice iubitor al statusurilor tematice de Facebook, luat de valul acestui dezastru. Poate că sunt mai prejos de mulţimile care au făcut toate lucrurile astea, dar nu mă simt mai iresponsabil decât cei care, plângând de mila morţilor şi a răniţilor din , aşa cum par să le demonstreze imaginile şi mesajele postate pe Facebook, în acelaşi timp ne arată cât de mult s-au distrat de Halloween, ce poze şi-au mai făcut şi cât de bine se simt pe nu ştiu unde. Ipocrizia se manifestă cel mai bine pe Facebook. Nu o să scriu cât de rău mi-a părut de victime, pentru că e ceva normal să îţi pară rău după un asemnea dezastru. Nu o să mint că sunt alături de familiile victimelor – cum aş putea fi, dacă eu sunt aici… Tragedia, rugăciunea şi doliul, cred eu, sunt lucruri care ţin de intimitate. E ironic să o scriu eu, ştiind că lucrez în presă. Dar scriu pentru că mi se pare o formă de indecenţă să ne raportăm la tragedia altora, arătându-ne compasiunea în public, făcând aceste lucruri mai mult pentru noi decât pentru ceilalţi. Dacă aş trăi o astfel de dramă, nu aş vrea ca nimeni să se dea cu capul de pereţi pentru mine. Sau de wall-ul Facebook-ului.

Related Posts: