SHARE

Am plecat la drum aiurea, prin Ţinutul Pădurenilor, aşa cum am făcut deseori când nu aveam nicio idee conturată în mintea mea. Pe la orele după-amiezii, ne-am găsit pe un drum acoperit cu covoare de brumă şi de zăpadă îngheţată, într-o vale din mijlocul unei păduri de foioase. Noi doi şi câinele. După ce am ajuns la concluzia că nu mai puteam înainte şi nici să ne întoarcem cu maşina, am abandonat-o acolo, între Feregi şi Socet şi am pornit spre Feregi, pe jos. Era un frig pătrunzător, cum ar spune scriitorii. Seara ne-a prins în Feregi, în faţa porţii primei case luminate. Am găsit acolo un om şi o femeie care ne-au ajutat. E ciudat cum îţi sar oamenii în ajutor, deşi nu te-au văzut în viaţa lor, deşi îi deranjezi la ora mesei sau la ora în care ar fi putut face orice altceva, în confortul lor. Bărbatul m-a luat cu maşina şi ne-am îndreptat spre locul unde mi-am lăsat-o pe a mea. La un moment dat, a derapat şi a lovit un copac. Eu am tras concluzia că aduc ghinion, deşi îi spusesem omului să nu intre în pădure cu maşina. Am continuat apoi drumul pe jos, prin întuneric, până am ajuns la maşina abandonată. A ridicat-o pe cric pentru a pune lanţurile roţilor şi s-a băgat sub ea. Cricul nu stătea bine, iar eu mă gândeam la ce era mai rău. În final, omul a trebuit să iasă de sub maşina suspendată. Lanţurile nu au fost potrivite. dar am reuşit totuşi să o scot din vale, înainte ca omătul să o acopere de tot. Reportajul n-a ieşit, dar nici nu aveam vreun plan cu el…

Related Posts: