SHARE
  • Blocuri muncitorești în Ghelari. Oare ce i-a împiedicat pe oameni să facă ceva în privința lor în ultimele trei decenii? În rest… Știți vreo comună din județul Hunedoara care arată bine de la cap la coadă?

Până în anii 1950, minele şi exploatările forestiere din Ţinutul Pădurenilor au reprezentat principala sursă de materii prime a Uzinelor de fier din Hunedoara. Zona s-a dezvoltat forţat, iar blocurile de locuinţe muncitoreşti au apărut pe dealuri, lângă casele pitoreşti ale localnicilor.

Din anii ´50, când combinatul aflat în expansiune importa minereu de la Krivoi Rog (fosta URSS), exploatările din zonă şi-au păstrat importanţa pentru industria locală. În anii 1960 – 1970, minele de la Ghelari şi din împrejurimi aveau aproape 4.000 de angajaţi, cărora li se alăturau muncitorii de la minele din Teliuc şi Vadu Dobrii, carierele de talc şi dolomită din Lelese, fabrica din Zlaşti, cariera de marmură de la Alun, exploatările forestiere. Declinul industrial a cuprins zona în ultimii ani ai regimului comunist, iar după 1990, s-au închis treptat toate unităţile industriale din Ţinutul Pădurenilor.

<

În 1990, la Ghelari munceau în minerit 1.500 de oameni. În septembrie 2005, ultimii 100 de mineri au părăsit, pentru totdeauna, exploatarea. Atunci, în semn de revoltă faţa de soarta minei, oamenii au pus pe foc caschetele, lămpaşele, cizmele şi uniformele de mineri.

Related Posts: