Platoul Luncanilor se întinde pe aproape 10.000 de hectare în Munţii Orăştiei şi este cunoscut pentru cetăţile dacice Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru, aflate în apropiere de Sarmizegetusa Regia, dar şi pentru Peştera Cioclovina.
Târsa, cea mai mare dintre aşezările de pe culmile sale, numără mai puţin de 100 de locuitori şi este singura localitate din zonă traversată de un drum asfaltat.
<În împrejurimile Târsei, cătunele Urşici, Cioclovina, Prihodişte, Pietroasa şi Alunu au rămas aproape pustii. Câteva familii locuiesc în gospodăriile lor, risipite pe crestele munţilor, cu case vechi de lemn şi cărămidă, înconjurate de crânguri şi de stâni, de mici suprafeţe agricole şi de livezi. Cei mai mulţi dintre localnicii „satelor – crânguri”, aşa cum au fost numite aşezările de pe Platoul Luncanilor, duc o viaţă simplă, plină de greutăţi.
În Prihodişte, mai locuiesc câteva familii. Un drum de pământ coboară de la fosta şcoală din sat, trece pe lângă câteva gospodării pustii, traversează pădurea întunecoasă şi ajunge în centrul satului Grădiştea de Munte, unde se intersectează cu şoseaua spre Sarmizegetusa Regia. De pe drumul de plai se văd în depărtare casele din Prihodişte, agăţate pe pante în mijlocul unor petece de păşuni, înconjurate complet de pădure. O potecă aproape invizibilă coboară spre locuinţa modestă a lui Pătru Vasilescu, unul dintre puţinii localnici din Prihodişte.