Au apărut primele articole elogioase din 2022 (de evitat pentru sănătatea stomacului și a bilei) despre diverși politicieni și profitori ai funcțiilor politice din județul Hunedoara.
Bineînțeles, oamenii sunt lăudați pentru ce au făcut în ultimul an (nimic) și chiar pentru întreaga „carieră” (s-au târâit din funcție în funcție). Apoi vorbesc despre ce planuri și idei mai au cu județul ăsta (cum să mai rămână pe capul nostru niște ani încolo).
<Așadar, 2022 nu va aduce nimic bun nici în presă (cea mai mare parte a ei e complice sau subordonată acestor personaje), nici în politică (oamenii n-au ce schimba dacă lor le merge bine – nu-i presează nimeni) și în general, nimic în județul Hunedoara.
Cei mai mulți politicieni vorbesc despre cât de frumos e județul ăsta și „să vină turiștii să vadă”, în timp ce sunt aprobați cu lacrimi în ochi și bale la gură de cei care îi promovează. Prețul îl plătim noi.
În realitate, se alege praful…
Nu găsești un drum normal spre vreo destinație turistică, în zonele de munte de cele mai multe ori nu poți ajunge cu mașina dintr-un sat în altul învecinat fără să riști să te înfunzi în pădure sau în mlaștini. „E greu să faci trei kilometri de drum în 30 de ani”.
Aproape nicio investiție publică, deși toate sunt supraevaluate, nu se finalizează la timp – pretext pentru autorități să se laude continuu că le duc la bun sfârșit. Investițiile private ocolesc județul (Alba, Timiș, Arad, Cluj și Sibiu sunt în preajmă și mai ofertante)…
Dacă termini o facultate și te specializezi în ceva, nu ai aproape nicio șansă să te angajezi la vreo instituție de stat, că locurile „s-au dat” oamenilor de la partid, să aibă și ei de unde-și lua banii. Ce-i drept, așa contribuie autoritățile la scăderea șomajului.
Altfel, județul Hunedoara e încă frumos – nu e singurul frumos, dar au dreptate oamenii.