Valea Jiului se numără printre cele mai interesante locuri din România. Este o plăcere să vezi munții acoperiți de păduri cum par să strângă în cleștii lor micile orașe înșiruite de-a lungul celor două Jiuri și a numeroaselor ape care se revarsă în ele.
Probabil puțini români știu că în Valea Jiului sunt șase orașe și, acum, mai puține mine de cărbune. În trecut, unele exploatări miniere aveau mii de angajați, iar zonele industriale dominau relieful așezărilor urbane de pe fundul văilor.
<Oamenii au construit aici unde au găsit loc, între munți, adesea încercând să găsească echilibrul în spațiul locuibil și cel dedicat cărbunelui, într-un perimetru nu tocmai ofertant.
Deasupra straturilor de cărbune întinse pe vreo 40 de kilometri și datorită acestei bogății uriașe din munți au luat ființă cele șase orașe din Valea Jiului.
Au ajuns să strângă împreună peste 150.000 de locuitori până în urmă cu vreo 30 de ani. Apoi minele de cărbune au fost închise treptat, marile lor construcții și instalații au dispărut și ele, iar lumea a început să plece și vedem astăzi tot șase orașe din Valea Jiului, care numără vreo sută de mii de locuitori. Mulți dintre localnici sunt pensionari din minerit, alții angajați în primării și, la stat, în general, pentru că puține companii mari private s-au orientat spre Valea Jiului.
În următorii ani, cele patru mine de cărbune rămase vor dispărea și ele, împreună cu ce a mai rămas din industria din jurul lor. Unii politicieni au mai vorbit despre „unificarea administrativă” a celor șase orașe din regiune, idee care părea bună, uneori folosită în scop electoral, dar lăsată apoi deoparte. Acum, ținând cont că toate primăriile sunt conduse de același partid – i-am putea spune Valea Roșie – nu știu ce i-ar mai împiedica pe oameni să o pună în aplicare.
Dar bineînțeles că nu se va întâmpla acest lucru: pentru politicieni este mai bine să rămână șase orașe sărace, cu mulți angajați pe la stat, mai ușor controlabili, dar mulțumiți că au locuri de muncă și nu trebuie să plece din zonă.
Vorbim de orașe care își justificau statutul de oraș când minele lor aveau mii de salariați, dar care acum nu își mai au rostul ca orașe și nu comune, cartiere sau suburbii – nu mai au nici mine, nici oportunități de dezvoltare și se zbat în pragul falimentului.
Altfel, cred că Uricani ar putea rămâne un cartier al Lupeniului învecinat, Aninoasa o suburbie a Vulcanului, iar Petrila un cartier mai măricel al Petroșaniului.
Related Posts:
