Toate lucrurile sunt trecătoare, în curând vor fi doar povești și apoi vor fi uitate cu totul. Așa și cu alegerile astea. Totuși, dacă o să îmi amintesc ceva despre ele, este că ne-au arătat cum statul român s-a dat peste cap să oprească un candidat să ajungă președinte. Bănuiesc că omul ar fi ajuns președinte, altfel ce atâta agitație?
De ce să te îngropi ca stat român în atâta ridicol, pentru altceva afară de a nu-l lăsa pe unul să fie votat ca președinte? O grămadă de instituții au fost puse la treabă în aceste zile pentru a crea imaginea că ele luptă cu răul suprem – și înfrâng, bineînțeles – , chiar și atunci când „etapele” luptelor au constat în a-i sălta pe așa-ziși legionari care cică au pus lumea în pericol că au ținut o slujbă de pomenire prin pădure, ori pe ceva influenceri care au dat și au luat niște bani pe Tik Tok să îl susțină pe om (astea mi le amintesc acum)?
<Evident că noi putem să credem că statul român s-a dat peste cap să ne salveze de manipulatori, de legionari, de război etc. Doar nu degeaba a încercat să bage atâta groază în noi de ziceai ca vine apocalipsa în România, atâta ură de nu ne mai recunoșteam unii pe alții. Nu știu la ce ne folosește nouă spectacolul ăsta străveziu, în care multă lume s-a aruncat cu furci și topoare, dar în fine…
Mă întreb de nu reușește același stat să își mobilizeze forțele atunci când e vorba de a le face oamenilor viața mai bună? Își arată mușchii, în general, când trebuie protejați oamenii săi – sistemul birocratic inert și supraaglomerat și privilegiile celor din fruntea lui. Restul – să muncească șase luni pentru ei, șase luni pentru stat – pe brânci dacă se poate.
Ori să plece…
Când vorbim despre dezastrul din școli unde părinții trebuie sa plătească cam tot ce trebuie pentru a-și ști cât de cât copiii că nu-s pierduți, despre lipsurile din sănătate unde suntem fiecare pe cont propriu, despre mizeria și bezna în care trăiesc atâția oameni în satele din România – bătrânii mai contează doar la vot, despre orașele noastre fără orizonturi, despre umilința la care sunt supuși atâția români care încearcă să se descurce pe cont propriu fără ajutorul partidelor, despre poverile cu care sunt încărcați oamenii cinstiți doar pentru că au visat să aibă propriile lor afaceri, despre tinerii care fug cât văd cu ochii de țara asta, well – în astfel de cazuri, statul nu are interese.
Statul își dozează resursele pentru a-și proteja propriile interese, ca lucrurile să rămână așa cum sunt, bune doar pentru cine știe să profite de ele, ca alunecarea spre beznă să fie cât mai lină – să nu o simtă lumea o mai îndulcește cu niște ajutoare și pomeni, o mai ascunde cu povești și evenimente menite să îi bulverseze pe români.
Related Posts:
