- Veche din anul 1808, la prima vedere Biserica din Furcşoara te impresionează prin frumuseţea ei. E un monument istoric cu care sătenii din zonă se mândresc. A păstrat picturile interioare care sunt fascinante.
Dar… Biserică veche de 200 de ani, din lemn, cu acoperiş de tablă? Nu s-a găsit în zonă un meşter care lucrează şindrila, căci bănuiesc că acoperişul era din şindrilă… În schimb pereţii exteriori daţi cu piatră de var şi ferestrele vopsite în albastru îi dau o nuanţă aparte. Oare aşa arăta monumentul istoric în trecut?
- Satele Căbești, Gialacuta, Bărăștii Iliei și Furcșoara, din comuna Brănișca, județul Hunedoara, numără împreună 20-25 de locuitori.
Se află la doar 30 de kilometri de municipiul Deva, pe valea Mureșului, iar până la mijlocul secolului trecut, când a început depopularea lor, aveau peste 200 de gospodării și vreo 2.000 de locuitori.
<Oamenii se ocupau cu creșterea animalelor și cu agricultura, iar unii lucrau la carierele de piatră și în exploatările forestiere din zonă. Toate cele patru sate aparțineau atunci comunei Furcșoara, desființată în 1968, însă odată cu reorganizarea administrativă din timpul regimului comunist au fost arondate comunei Brănișca.
În deceniile următoare, așezările s-au depopulat continuu. Mulți localnici s-au mutat în județul Arad, în special în zona Aradul Nou, unde au primit terenuri și au fost sprijiniți să își clădească pe ele noi gospodării.
„Atunci, satul Furcșoara nu avea decât drumuri pentru căruțe, greu de străbătut, iar abia prin anii ’90 a fost electrificat. De aceea oamenii au tot plecat de aici, la fel cum au făcut-o și cei din satele învecinate. Terenurile din zonă nu sunt atât de prielnice agriculturii, astfel că și creșterea animalelor este mai dificilă. De sărbători, fii satului se întorc în Furcșoara, unde au rămas mormintele părinților lor și unde au păstrat casele, însă cei care locuiesc permanent aici pot fi numărați pe degete”, spunea unul dintre puținii localnici rămași în satul Furcșoara.
Revin cu o simplă precizare: -In momentul când sa facut acoperirea cu tablă a bisericii nu se punea problema RESTAURĂRII bisericilor(era anul 1962-63), ci problema
DEZAFECTARII bisericilor, acoperirea sa făcut din strictă necesitate cu aprobare doar strict locală și fără nici un leu sponsorizare ori ajutor (ex. mâncarea la meșteri a fost asigurată de săteni, iar cazarea de asemenea).