SHARE

Nu ştiu de ce am înţeles că din drumul ăla naţional care trebuia să lege Valea Jiului de Băile Herculane mai sunt de construit (asfaltat) doar 18 kilometri. De fapt, mai trebuie construiţi cel puţin 70 de kilometri de carosabil peste drumul forestier.

Am fost pe el, bineînţeles, probabil pentru ultima dată… au fost cinci ore de de mers cu maşina prin sălbăticie, cinci ore cu tot cu opriri şi cu admirat peisajul, aşa cum se face de obicei, mai ales că drumul traversează un pic din parcul şi un pic din rezervaţia Valea Cernei. Uneori chiar şi natura poate fi plictisitoare. Mie mi s-a urât de drumul prin pădure, mai ales de porţiunea de pe marginea unui lac interminabil.

Şi nici nu prea înţeleg de ce îi zice drumul lui Băsescu. Sunt sigur că omul n-a avut vreme să meargă vreodată pe el de la un capăt la celălalt. Până la Herculane. Ideea unei astfel de şosele era faină, mai ales dacă am fi o ţară cu mulţi bani de cheltuit. Pe hârtie sună bine, în ciuda ameninţrilor ecologiste că drumul naţional ar fi stricat echilibrul naturii din pădurile virgine ale Retezatului şi Domogledului. Adevărul e că munţii erau, în unele porţiuni traversate, cam cheliţi de copaci, iar tafurile alea de pe marginea drumului prin parcul-rezervaţie naturală nu cred că stăteau degeaba. DN 66 A se numeşte… mai multe despre el AICI!

Related Posts: