Nu ştiu, oare ce ar trebui să facem în orele astea câte au mai rămas până în 2014? În zilele astea libere şi plicitistoare? Ridic din umeri şi aştept. Mă uit pe fereastră la îngeri, mai exact la figurinele luminoase care împodobesc strada împreună cu celelalte ornamente. Am impresia că toată lumea aşteaptă să treacă timpul mai repede, să vină 2014 – ne-am săturat de 2013 -, vrem să vină anul în care să ne punem în aplicare planurile făcute pe genunchi. Oare poimâine o să mă plimb pe străzile oraşului cu aceeaşi senzaţie sau o să simt altceva, ca şi cum trecerea în 2014 ar însemna ceva cu adevărat? Într-o zi m-am gândit să număr câte feţe triste şi câţi oameni bucuroşi întâlnesc într-un interval de două-trei minute pe stradă. Am lăsat-o pe altădată, dar cu siguranţă numărul triştilor ar fi fost mai mare. Cică aşa e de la an la an, lumea e tot mai abătută. Mă uit la titlurile ştirilor pentru 2014 şi, da, niciun pic de optimism. Îi mai văd pe ăia care vin în emisiuni pentru a dezbate soarta ţării sau cam aşa ceva şi aud cum prevăd ei scumpirile şi scandalurile din politică… De 20 de ani pare să nu se fi schimbat nimic, ce chestie, ce idioţi suntem, tot timpul ne aşteptăm să o ducem din ce în ce mai rău, deşi facem intoxicaţie de la atâtea La mulţi ani!-uri şi dorinţe de bine pe care ni le urăm uniii altora.
Related Posts:
