- Hunedoara. Sibiu. Evident că orice hunedorean are cu ce se lăuda. Păi nu tocmai aici, în munți, dacii și-au ridicat marile cetăți? Nu aici și-au întemeiat romanii prima colonie? Cele două capitale antice sunt aici. De câțiva ani circulă pe net o poveste, viralizată din când în când, că „dacii puteau alege orice loc din România să își așeze tabăra, dar au ales Hunedoara / Munții Orăștiei”.
🙏
Aici sunt Retezatul glaciar, Parângul din nori (al lui Prometeu ar zice unii), Șureanul pastoral, Munții Metaliferi cu bogățiile ascunse ale Apusenilor, umbra lui Avram Iancu, aici au trăit Horea, Cloșca și Crișan, iar Iancu de Hunedoara și-a ridicat marele castel. Adăugăm și cetatea Devei, cu viperele sale, și castelele și bisericile din Țara Hațegului.
Aici este istorie și natură. Sunt păduri și ape bune. Sunt amintiri cu eroi medievali. Până în anii 2000, Hunedoara însemna și industrie, minerit, aur, cărbune, fier, energie. Lumea se putea lăuda oricând cu ele.
👣🦋🌒
Și adăugăm fotbalul, care a modelat și el specificul local. Corvinul Hunedoara, reactualizat, și Jiul, pentru nostalgici. Hunedorenii se pot mândri, ceva mai pios, chiar și cu Arsenie Boca, cu Mănăstirea Prislop, cu bisericile vechi de lemn și de piatră. Cu zburătorul Aurel Vlaicu, cu Decebal și Burebista, și câți or mai fi. Găsim multe locuri interesante, în toate colțurile județului. Că Hunedoara are munți și legende. Are comori. Iar noi știm despre ele și putem povesti, mândri, nostalgici… resemnați.
🌠
Iar dacă toată lumea a înțeles că Hunedoara are cu ce se lăuda, oare am putea trece mai departe, la lucruri mai practice? Că, între timp, am ajuns să vorbim în gol și o să ajungem să ne mirăm că singurele răspunsuri pe care le mai primim sunt ecourile propriilor laude. Nici nu realizăm de cât timp facem asta?
🌒🕚❄️
Iar între timp, chiar în jurul nostru, lumea se schimbă, se dezvoltă cu ce are. Poate Sibiul, spre exemplu, nu are cetățile dacice mult lăudate. Dar vezi peste tot investiții, de la „capitala” lor până la ultimul sat ascuns în pădurile de sub Făgăraș. Și mulți turiști, români și străini.
Apropo de străini, am văzut recent un investitor hunedorean, „de-al nostru”, mai de partid așa, cum încerca să se viralizeze pe Facebook, strigând în gura mare că investitorul străin îi ia pita de la gură și… „așa am ajuns, să facă străinii ce vor în țara noastră”. Cred că era ceva politician sau ceva, care se plângea de italienii de la Giardini di Zoe. Deci trebuia să înțelegem că străinii care își deschid afaceri pe meleagurile dacice nu-s deloc ok.
Revenind la Sibiu, unde lumea nu are astfel de probleme cu „străinii”, că și banii lor circulă, iar dacă oamenii aduc un plus zonei sunt bine-veniți, aș aminti și faptul că aici multă lume este în stare să își promoveze produsele tradiționale: păstrăvării peste tot, parcă ar fi un brand al Făgărașului. Brânza, bulzul, siropurile, dulcețurile și multe altele sunt și ele căutate în această zonă. Evident că și de cealaltă parte a Carpaților ar putea fi…
Dar aici „interesul este altul”. Să ne lăudăm între noi, să ne deplângem apoi soarta și să ne uităm cum alții se dezvoltă în jur și profită de orice pentru a face bani, când „noi știm că tot noi suntem cei mai viteji și mai drepți”.
🐻
Ok, mai amintesc și despre faimoasele mocănițe. Și mă gândesc că, la Sibiu, au putut oamenii să repună în circuit o bucată din calea ferată de pe Valea Hârtibaciului. Și că pot transforma, cu fonduri europene, vechiul traseu al mocănițelor de pe Valea Sadului într-o pistă de biciclete.
Și în Hunedoara se povestește de două decenii despre mocănițele care îi vor duce pe turiști de la Castelul Corvinilor la Furnalul Govăjdia. Traseu extrem de spectaculos, dar fără sorți de izbândă. Mocănița a fost reanimată între Brad și Crișcior, dar acolo nu e zonă turistică, iar cel care s-a ocupat de ea… e austriac. Sper să nu vină vreun român să i-o trântească în față, că s-a mai întâmplat.
🗽
Despre politicienii aflați în fruntea județului și contribuția lor la ce se întâmplă cu el, ce să zic? De-ai noștri. Voi i-ați votat, dacă tot căutați să dați vina pe cineva pentru că Hunedoara stă pe loc sau se învârte în cerc, față de alte județe, mult mai practice în modul în care profită de ce au.
Până la urmă, de ce ar fi neapărat ei de vină? Din Hunedoara a tot plecat lumea. Noi defilăm cu ce avem. Că pe alții oricum nu îi votează nimeni. 🇷🇴



















