SHARE

Ruinele orașului antic Sarmizegetusa, la poalele Retezatului.

Fostul oraş din Antichitate datează de aproape două mii de ani, iar potrivit arheologilor, doar cinci la sută din suprafaţa sa a fost cercetată în detaliu.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aşezare ridicată într-un punct strategic, era străbătută de un imperial care venea de la Drobeta, iar în ruta sa intrau Tibiscum şi Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa (Turda), Napoca (Cluj) şi Porolissum (Moigrad), cel mai nordic punct al provinciei. În Antichitate, până la 30.000 de oameni locuiau aici.

Declinul Sarmizegetusei romane a avut loc la mijlocul secolului al treilea. Pe fondul atacurilor şi al lipsei soluţiilor de a apăra Dacia, împăratul Aurelian a hotărât retragerea peste Dunăre a armatei şi funcţionarilor, care au fost urmaţi şi de proprietarii de pământ şi de sclavi. Oraşul a continuat să supravieţuiască cu o populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care, în caz de atac, se adăpostea în vechiul amfiteatru.

Viaţa oraşului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor aduse de aceştia, iar de-alungul timpului, localnicii au folosit pietrele care compuneau vechile clădiri ale Ulpiei Traiana Sarmizegetusa ca materiale de construcţii pentru locuinţe, ziduri şi .

Related Posts: