Conducte istorice de apă (bănuiesc) din Orașul Muncitoresc. Scoase la pensie după 75 de ani. Or fi mai noi? Nici nu contează... Prin ce a trecut faimoasa apă din Retezat, cea mai bună din România, până să ajungă la robinetele noastre.
Orașul Muncitoresc din Hunedoara – relicvă a „epocii de oțel”
Un cartier și mai multe clădiri ridicate în Hunedoara anilor ’50 au rămas aproape neschimbate, deși orașul a trecut prin transformări uriașe. Locurile, cu aerul lor sovietic, i-au fost pe plac chiar și lui Nikita Hrușciov, pe vremea când conducea Uniunea Sovietică.
În deceniul postbelic, Hunedoara s-a transformat radical. Dacă în 1945 avea sub 7.000 de locuitori, în numai zece ani populația trecuse de 30.000, iar la începutul anilor ’60 depășea 60.000. „Noul oraș al oțelului”, cum era numit în epoca stalinistă, s-a clădit într-un ritm amețitor: cartiere de blocuri și case pentru miile de muncitori ai combinatului siderurgic „V.I. Lenin” (ulterior „Gheorghe Gheorghiu Dej”) și pentru angajații Întreprinderii de Construcții din Hunedoara (ICSH).
Orașul Muncitoresc, cartierul-simbol
Cel mai reprezentativ proiect urban al Hunedoarei anilor ’50 a fost „Orașul Muncitoresc” (O.M.). Primele construcții, ridicate la sfârșitul anilor ’40 pe Dealul Chizidului, au fost case urbane gândite ca parte a unui „oraș-grădină”, centrat în jurul Uzinelor metalurgice. Ulterior, pe dealurile din apropiere au apărut cvartale de blocuri, desenate de arhitecții Titu Evolceanu și Gh. Pavlu, inspirați din modelele sovietice.
Primele blocuri, finalizate în 1951–1952, au fost proiectate de arh. M. Dima și respectau neoclasicismul accesibil epocii: fațade cu pilaștri și coloane, intrări puternic marcate și un aer monumental.
La șapte decenii distanță, străzile cartierului au fost modernizate, dar blocurile cu două etaje, poduri și pivnițe-adăposturi au rămas aproape intacte, martori ai arhitecturii staliniste.
Restaurantul Corvinul – fast socialist
În centrul O.M.-ului se ridică Restaurantul Corvinul, inaugurat în 1954. Cu arhitectura lui grandioasă, inspirată din clădiri sovietice, a fost un simbol al luxului socialist. Aici, în vara lui 1962, au cinat Hrușciov, Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.
Scriitorul Vasile Nicorovici îl descria, în 1958, ca pe „o lucrare unică în țară”, cu săli de banchete, cofetărie, berărie, mozaicuri, fântână arteziană și scări de marmură. Din fastul acelor vremuri au rămas pardoselile de marmură și coloanele exterioare; fresca monumentală de odinioară s-a pierdut.
Casa de Cultură – „Bolșoi-ul” Hunedoarei
Un alt reper al epocii este Casa de Cultură, construită la mijlocul anilor ’50 între combinat și cartierul muncitoresc. Teatrul-cinema proiectat de arh. Nicolae Porumbescu s-a inspirat direct din celebrul Teatru Balșoi din Moscova. Decenii la rând a găzduit viața culturală a orașului, dar după 1990 a intrat în declin. Renovarea recentă i-a redat strălucirea, iar sub clădire se află un buncăr pentru circa 200 de oameni, restaurat și el.
Related Posts:
