Prima carte scrisă de Charles Dickens pe care am citit-o de la un capăt la celălalt se numeşte Oliver Twist. Mi-a luat câteva săptămâni să o termin, poate mai mult, în orice caz nu m-am grăbit. Mi-a plăcut, spun asta cu gândul că apoi am căutat alte cărţi de Dickens… cu gândul la ea. Scriitorul are darul de a ne umaniza. Nu aş putea să îmi plâng de milă după ce am citit Oliver Twist. E un fel de a înţelege sărăcia şi de a te ridica deasupra ei. E faină. Am încercat să citesc şi David Copperfield, dar m-am plictisit repede. Dar Oliver mi-a plăcut şi sigur o să mi placă şi altele. Mă gândesc ce ciudat e că o astfel de carte, ce a costat mai puţin de şase lei îţi poate schimba viaţa. Un roman ca Oliver Twist nu poate fi trecut cu indiferenţă.
Ar trebui să fim întotdeauna atenţi cum să ne purtăm cu cei din jurul nostru, căci fiecare moarte ne arată cât de puţin am făcut pentru cei duşi şi cât de multe am fi putut face! Nu este remuşcare mai adâncă decât aceea care-i zadarnică şi dacă vrem să ne ferim de chinurile ei, să ne amintim de asta la timp.
Căci voi fi fericită să ştiu că am fost cândva totul pentru tine.
Bărbaţii se feresc întotdeauna să stârnească furia unei femei, mai cu seamă când este vorba de o femeie otrăvită şi înrăită de mizerii şi disperare.
Chiar dacă Oliver făcuse ochi, el nu se trezise încă de-a binelea. Există acea stare de veghe, când eşti între vis şi realitate şi când doar în cinci minute poţi visa mult mai mult, cu ochii pe jumătate deschişi şi conştient, decât ai visa în cinci nopţi cu ochii închişi şi cu simţurile complet adormite. În acele momente, omul ştie exact ce se petrece în mintea lui, deşi are o idee vagă asupra puterii gândului lui, a legăturii lui cu teluricul şi a stimulului de a se elibera de timp şi de spaţiu. Exact aşa se simţea Oliver în acest moment. II văzu pe evreu deşi avea ochii pe jumătate închişi, îl auzi cum fluieră uşurel şi recunoscu sunetul lingurii care atingea din când în când marginile crăticioarei. Mintea lui mai era preocupată şi de toţi cei pe care îi cunoscuse până atunci.

















