SHARE

Fotbalul are un sâmbure de adevăr, dar, evident, se „hrănește” din iluzii. Adevărul, în , înseamnă caracterele pe care le poate construi, viața sportivă și spiritul comunitar pe care le promite, faptul că poate înălța oameni și că poate trezi în ei aptitudini nebănuite. Dincolo de asta, și fotbalul, ca multe altele, sprijină o „realitate” distorsionată, pe care mulți și-o doresc doar pentru că li se pare mai confortabilă ori au fost obișnuiți cu ea.

Trecem peste mica introducere și revenim la treburi serioase: vineri seara, întâlnește pe „U” Cluj la Petroșani, într-un meci de fotbal atractiv. Vor fi mii de suporteri, marea majoritate ai echipei Corvinul. Vor ajunge și cei din Cluj și, ce mi s-a părut, într-un fel, ca o glumă care se scrie singură – unii fani ai Jiului Petroșani spun că merg și ei să susțină (se pare că ar fi o ). Cele două echipe au în comun culorile „alb-negru” și anul fondării: 1919.

Dincolo de asta, mai nimic. Dar, cum ziceam, fotbalul este animat de iluzii, ușor de întreținut chiar și atunci când vorbim de două orașe, Cluj și Petroșani, care nu prea au nimic în comun. Poate doar „investiția” aia notabilă a Caritasului clujean în , Caritas Petroșani, de la începutul anilor ’90, care a reușit să-i îmbogățească pe unii și să ruineze multe familii.

Related Posts: